Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Fizikum – Laboratorul de fizică al Liceului Teoretic ,,Ady Endre” din Oradea

,,Dezvăluiri senzaționale”, vorba unora. Astăzi, vă prezentăm:

Fizikum – Laboratorul de fizică al Liceului Teoretic ,,Ady Endre” din Oradea

Vinovat de această realizare și dezvăluire se face distinsul profesor dr. Bartos-Elekes István, care are o vorbă: ,,Fizica predată fără experimente este doar o colecție de formule neinteligibile".

Se impune, nu-i așa, să pornim la drum consultând ,,actul de identitate" al obiectivului (pus la dispoziție, în PDF, de dl prof. dr. Bartos-Elekes István) spre a afla cum s-a născut acest laborator.
,,În primăvara anului 1987, Pap László, directorul de atunci al liceului, mi-a propus să concepem un laborator modern de fizică. Am acceptat cu multă plăcere să visăm la un astfel de laborator, a cărui realizare se dorea a fi la limita posibilităților materiale și tehnice ale momentului.
Posibilitățile momentului prezentau limitări tehnice și financiare. Am dotat laboratorul cu aparatură de concepție și realizare personale. Nu se putea pune problema cumpărării lor. Tehnica modernă era reprezentată de PC și de interfața pe care am brevetat-o în 1989. La acestea am conectat aparate electronice de realizare proprie.
Calculatorul, împreună cu interfața au comandat experimentele și au achiziționat automat datele experimentale. Interpretarea acestora a rămas în sarcina elevilor. Pentru comanda aparatelor, precum și pentru prelucrarea datelor experimentale, am scris nenumărate software-uri în limbaj de asamblare. Natural că, pe lângă experimente comandate de calculator, s-au putut realiza și experimente clasice. Dar primele beneficiau de precizie, rapiditatea determinării valorilor experimentale și a reprezentărilor grafice".
În cele ce urmează, prezentăm câteva imagini aleatoriu alese din timpul derulării unor lecții experimentale.
Așadar, priviți, lecturați și judecați opera de căpătâi a distinsului profesor dr. Bartos-Elekes István!
Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Fizikum – Laboratorul de fizică al Liceului Teoretic ,,Ady Endre” din Oradea.

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 08:33:20 Ora de vară a Europei de Est