Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor

Poliţiştii bihoreni acţionează pentru

Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor

Peste 1.500 de elevi au fost implicaţi de poliţiştii de prevenire bihoreni în campanii menite să prevină victimizarea acestora şi implicarea lor în fapte de natură penală.

În perioada octombrie - decembrie 2015, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat o serie de activităţi preventive în instituţii şcolare din județul Bihor, pentru a preveni delincvența juvenilă și victimizarea minorilor.
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor sunt segmente ale prevenirii criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, mai cu seamă datorită caracteristicilor vârstei, teribilismului şi dorinţei de a gusta noul la orice pas. Nu în ultimul rând, din cauza capacităţii reduse de a sesiza pericolul, tinerii pot deveni cu uşurinţă şi victime ale unor infractori.
În acest context, poliţiştii bihoreni au derulat o serie de activităţi în cadrul campaniilor  preventive „Unde-i lege, nu-i tocmeală!", „Siguranţă de nota 10", „Un antidot al violenţei", „Siguranţă pe Internet", derulate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea şi cu B.C.C.O. Oradea.
Poliţiştii de prevenire bihoreni şi partenerii de programe au organizat întâlniri cu grupuri de elevi din ciclul primar, gimnazial, liceal, cu preșcolari și părinți, pe teme de interes precum siguranţa pe Internet, cu accent pe avantajele acestuia, pericolele şi riscurile mediului virtual.
Violenţa şcolară a fost o altă temă abordată de poliţiştii de prevenire bihoreni în întâlnirile cu elevii, fiind prezentate consecinţele acestui fenomen, dar şi modalităţile în care elevii se pot implica în activităţi de informare/prevenire, pentru consolidarea siguranţei şcolare şi extraşcolare.        
Au fost făcute recomandări preventive cu privire la siguranţa bunurilor personale, prin prezentarea unor cazuri de victimizare, fiind dezbătuţi, totodată, factorii favorizanţi şi măsurile de prevenire pe mai multe categorii de furturi: din buzunare, din clasă, din locuinţe, din autoturisme, furturile de telefoane mobile etc..
Educația rutieră a fost o altă temă intens dezbătută de polițiștii cu copiii, aceștia fiind angrenaţi de poliţiştii bihoreni într-un joc prin care și-au demonstrat cunoştinţele în materie de educaţie rutieră.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor au fost proiectate filme cu mesaje educativ - preventive, pentru a conştientiza copiii şi a contribui la dezvoltarea unui comportament preventiv. De asemenea, poliţiştii bihoreni au distribuit pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaj preventiv şi au organizat concursuri de desene, în scopul formării unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie.
Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni alături de poliţiştii B.C.C.O. Oradea şi cei ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea au desfășurat o serie de activități în cadrul campaniei „Prevenirea infracţiunilor în mediul on-line", derulată în parteniat cu Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" din Municipiul Oradea, în care au fost implicaţi activ peste 300 de elevi de liceu şi gimnaziu din cadrul respectivei instituţii de învăţământ. Au fost abordate teme referitoare la modalităţi de utilizare în siguranţă a Internetului şi de accesare a reţelelor de socializare, infracţiunile informatice şi cele realizate prin mijloacele de plată electronice, au fost prezentate modalităţi de protejare a parolelor şi elementelor de securitate.
Dorind ca aceste activități să aibă un caracter interactiv, poliţiştii au îmbinat informațiile teoretice cu materiale de suport tematice, cazuistică și exemple concrete din activitatea zilnică a poliţiştilor bihoreni.
Campania preventivă „Unde-i lege, nu-i tocmeală!", derulată de polițiștii bihoreni în cadrul a 11 unităţi şcolare bihorene, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar şi Episcopia Ortodoxă „Roman Ciorogariu", a abordat consecințele juridice în cazul săvârșirii unor infracțiuni și răspunderea penală a minorilor. Astfel, elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", Liceul Teoretic „Aurel Lazăr", Colegiul Economic „Partenie Cosma", de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan" din Municipiul Oradea, de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga" din Tinca, Colegiul Naţional „Octavian Goga" din Municipiul Marghita au discutat cu poliţiştii despre prevederile din Codul Penal cu privire la fapte de natură infracţională, pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile.
Cel mai important mesaj desprins din aceste discuţii a fost cel referitor la fragilitatea graniţei dintre lege şi fărădelege, cât de uşor poate fi trecută aceasta într-un anumit context. De asemenea polițiștii au subliniat rolul familiei în viaţa unui adolescent, a sfaturilor părinţilor care, din păcate, uneori sunt conştientizate prea târziu.
În cadrul campaniei preventive „Siguranţă de nota 10", adresată elevilor de gimnaziu, derulată de poliţiştii bihoreni la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu", la Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici", Şcoala Gimnazială „Octavian Goga", Şcoala Gimnazială „Dacia", Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna" şi la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu" din Municipiul Oradea au fost expuse diferite situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsurile de prevenire pe care orice persoană le poate lua, pentru a evita unele situaţii de victimizare.De asemenea, în cursul lunii noiembrie a.c., la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din municipiul Oradea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Software Alliance, au desfășurat o activitate în scopul prevenirii și combaterii pirateriei software. În cadrul activităţii au fost implicaţi peste 100 de elevi care au fost informaţi cu privire la consecințele utilizării de software nelicențiat.
În cursul lunii decembrie a.c., elevi ai Şcolii Gimnaziale Internaţionale „Agora" din municipiul Oradea au participat activ la o lecţie preventivă cu tema „Siguranţa în mediul online", desfăşurată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
În cadrul dezbaterilor purtate de poliţişti cu elevii prezenți, au fost descoperite, împreună, răspunsuri pe înțelesul vârstei la cele mai frecvente întrebări pe care aceștia și le pun atunci când navighează pe Internet, precum: „Cum e bine să mă comport cu ceilalți on-line?, „Ce fac atunci când sunt hărțuit pe Internet?", „Ce fac dacă întâlnesc ceva supărător pe Internet?", „Cum trebuie să-mi păstrez setările în siguranță pe reţelele de socializare?", „Cum mă asigur că nu-mi sparge nimeni parola?"sau „Cum reacționez în cazul în care primesc o invitație". De asemenea, au fost subliniate pericolele care îi pot pândi pe copii în spatele unor profiluri virtuale aparent prietenoase şi au fost prezentate modalităţi de protejare a parolelor şi elementelor de securitate.
Comisar-șef de poliţie Ioana INDRIEŞ,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Trimite email
sâmbătă, 2 mai 2026 la 03:12:21 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitaţie la Holograf

Pe 7 mai 2026, de la ora 21.00, Holograf vă aşteaptă la Hard Rock Cafe Bucureşti, la un show cu totul şi cu totul special plin de surprize şi de hiturile care i-au făcut celebri! Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.

#concert #bucuresti #hardrockcafe #holograf