Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Cununița” Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu” Beiuș – premiul I

Noi umblăm a colinda (și bine faceți!)

,,Cununița” Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu” Beiuș – premiul I

Cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor populare locale are o importanţă deosebită, datorită conţinutului de idei şi de sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul bogat şi valorile poporului nostru.

De aceea, elevii trebuie îndrumaţi să-şi îndrepte atenţia spre fondul străbun de valori artistice şi documentare pentru a-1 aprofunda, a-l iubi şi a-1 răspândi. Noi, dascălii, suntem chemaţi să-i îndrumăm în acest sens.
Elevii Ansamblului ,,Cununița" al Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu" Beiuș au desfășurat în ultima perioadă o bogată activitate cultural-artistică.
Marți, 15 decembrie 2015, au ținut să vestească apropierea Crăciunului  colindând  la instituții din Municipiul Oradea: Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic și Prefectura Județului Bihor.
În aceeași zi, au participat la Festivalul-concurs județean „Noi umblăm a colinda" - ediția a XI-a, desfășurat la Era Shopping Park Oradea organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman" Oradea, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor, Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, ERA Park Oradea.
La concurs au fost înscrise 33 de grupuri din județ, grupul școlii noastre fiind chiar ultimul. Numărul simbolic 33 ne-a purtat noroc! Am obținut premiul I.
 Elevii, împreună cu rapsodul popular, profesor Daniela Rada, au interpretat cu dăruire colindele autentice: „Deschide, gazdă, ușa!", „O venit demult de sus" și „În grădina Raiului", culese de la d-nul Popa Gheorghe, în vârstă de 78 ani din satul Albești.
Grupul de colindători a fost alcătuit din următorii elevi: Manea Adela, Burescu  Tania, Pirtea Darian, Șora Daria, Muț Sorana, Sferle Ramona, Tonca Daniela, Hele Florina, Pirtea Nicoleta, Șerb Ilinca, Ardelean Ioana și Mara Teodora. Coordonatorii grupului au fost d-nele  profesoare Daniela Rada și Rodica Hele.
Am avut onoarea de a încheia spectacolul-concurs interpretând minunata colindă „O, ce veste minunată", care a emoționat sufletele spectatorilor.
Ansamblul „Cununița" și-a încheiat activitatea pentru acest an joi, 17 decembrie 2015, când a colindat la instituții din Municipiul Beiuș: Colegiul Național „Samuil Vulcan", Muzeul Municipal Beiuș, Liceul Vocațional „Nicolae Bolcaș", Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, Tribunalul și  Ocolul Silvic Beiuș.
Ne mândrim cu elevii noștri cărora le dorim multe succese, iar acelora care-i coordonează, multă putere de muncă!
Haideți să cântăm (colindăm) precum strămoșii noștri, măcar din când în când! Și să o facem bine!
Să ne străduim s-o facem cât mai convingător și să rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să putem să colindăm (cântăm) cât mai mult!
SĂRBĂTORI FERICITE!
Prof. Daniela Rada & Roxana Rada

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 11:22:04 Ora de vară a Europei de Est