Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Colindătorii ne-au adus vestea cea mare!

Duminică seara, la Biserica Sf. Ap. Andrei

Colindătorii ne-au adus vestea cea mare!

Duminică seara (20 decembrie 2015), la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Oradea, la sfârșitul Vecerniei, părintele vicar Vasile Bota a primit cei dintâi colindători ai acestui post al Nașterii Domnului.

,,Bucuria colindului nostru străbun ne este adusă în această seară de grupul coral al Facultății de Teologie Episcop dr. Vasile Coman, condus de vrednicul părinte profesor Mihai Brie", ne-a informat părintele vicar Vasile Bota.
Colindătorii și-au deschis recitalul dându-ne vestea cea mare: Nașterea Pruncului Sfânt în seara de Crăciun, iar îngerul păstorilor a strigat: Veniți, creștini, să-L vedem în orașul Bethleem, că-I vremea de colindat și de dat laudă Domnului; o Măicuță Sfântă, îngerii îți cântă; Steaua Domnului veghează, iar cu toții I se-nchină ca unui mare Împărat. La final, s-au făcut urări gazdelor și credincioșilor: Mulți ani, mulți ani trăiască!
Gazda bună (părintele vicar Vasile Bota) le-a mulțumit și i-a omenit după tradiție.
,,Vă mulțumim pentru bucuria ce ne-ați făcut-o în această seară. Simțim cu adevărat că se apropie Crăciunul... Vineri este sărbătoarea Nașterii Domnului, care începe cu Vecernia din joia care vine. Așadar, joi seara vom săvârși Vecernia împreună cu Litia, după care și noi vom colinda în biserica de jos, prilej cu care vom oferi credincioșilor după tradiția bisericii noastre câte o coroniță cu susan și un pahar de vin", a adăugat părintele vicar Vasile Bota.
Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Colindătorii ne-au adus vestea cea mare!

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 15:30:39 Ora de vară a Europei de Est