Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Valoarea filosofiei în viața omului contemporan

Sâmbătă, la Noua Acropolă

Valoarea filosofiei în viața omului contemporan

Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ora 11.00, la sediul Asociației Noua Acropolă (Piața Unirii, Nr. 5, Ap. 10, interfon 7), o nouă prezentare: Valoarea filosofiei în viața omului contemporan.

De ce am avea nevoie de filosofie? Deoarece avem nevoie să cunoaștem și să înțelegem ce se petrece cu noi și cu societatea pentru a putea face alegeri inteligente. Deciziile noastre ne influențează puternic prezentul și viitorul. Filosofia oferă răspunsuri la întrebările existențiale, explică principiile și finalitățile vieții, dar și caracteristicile psihologice proprii firii umane.
De exemplu, Confucius, marele înţelept chinez, ne-a transmis principii fundamentale despre etica înţeleasă ca armonie între multiplele aspecte ale personalităţii, iar sociopolitica, ca armonie între cetăţenii statului, sub semnul ordinii, raţiunii şi al educației. Potrivit învățatului chinez, Omul nobil îşi înnobilează societatea.
Așadar, vă invităm sâmbătă, 23 ianuarie, ora 11.00, la o prezentare despre valoarea filosofiei în viața omului contemporan și a unui Curs de introducere în studiul comparat al Filosofiei și Psihologiei. Acesta va cuprinde următoarele teme:
  • ETICA ATEMPORALĂ - De ce avem nevoie de filosofie? Ce sunt valorile durabile?
  • BHAGAVAD-GITA - Calea eroului şi acţiunea altruistă.
  • GLASUL LINIŞTII - Interpretarea unui text tibetan. Evoluţie şi căile cunoaşterii.
  • SIDDHARTA GAUTAMA BUDDHA - Calea de mijloc şi cum putem învăţa din suferinţă.
  • CONFUCIUS - Omul nobil şi asumarea responsabilităţii.
  • VIAŢA MORALĂ ÎN EGIPTUL ANTIC - Norme etice pentru o societate civilizată şi fericită.
  • PLATON - Justiţie şi libertate. Cheile armoniei individuale şi sociale.
  • ARISTOTEL - Construirea scării valorilor şi cucerirea fericirii.
  • STOICISMUL ÎN ROMA - Cetăţeanul lumii: liberul arbitru şi slujirea celorlalţi.
  • IMMANUEL KANT - Datoria şi voinţa bună.
  • PLOTIN - Despre suflet şi viaţă lăuntrică. Cele trei etape ale dezvoltării personalităţii.
  • FILOSOFIA ISTORIEI - Timpul cosmic şi istoria umană: limite şi oportunităţi.
Pentru informații și înscrieri, contactați-ne la na-oradea@noua-acropola.ro sau tel. 0755 292 542.
Andreea Neacșu

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 09:12:37 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!