Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cine seamănă vânt culege furtună

30 ianuarie - Ziua internațională a nonviolenței în școală

Cine seamănă vânt culege furtună

Violența! O întâlnim peste tot, pe stradă, la televizor, în ziare, la școală, în magazine, de multe ori acasă și începem să credem că face parte din existența noastră, deci trebuie să o tolerăm. FALS!

Trăim într-o lume în care agresivitatea, violența și ignoranța sunt întâlnite la tot pasul. Ne familiarizăm parcă pe zi ce trece mai mult cu acestea, uitând că fiecare individ în parte, este unic, fără tipar ori șablon și irepetabil.
În data de 30 ianuarie a fiecărui an, se sărbătorește Ziua internațională a nonviolenței în școală, ocazie cu care și elevii Liceului Tehnologic Nr. 1, Cadea, alături de diriginții lor au pregătit afișe viu colorate, prin intermediul cărora și-au manifestat protestul împotriva violenței. Desenele foarte sugestive, imaginile, precum și mesajele pe care elevii noștri le-au realizat, au fost pe cât de creative, pe atât de emoționante.
Această inițiativă a avut la bază proverbul biblic: Cine seamănă vânt culege furtună, dorind să-i conștientizăm pe elevii noștri de consecințele nefaste al oricărui tip de violență. Ne dorim să devină un obicei ca în fiecare an, pe data de 30 ianuarie, la liceul nostru, să sărbătorim Ziua Nonviolenței, cu gândul de a îndepărta acest copil de suflet al pasivității - violența, din viețile elevilor noștri.
Cu mulțumire pentru fiecare diriginte implicat,
Prof. ing. Molnar Mihai & prof. Ioana Vana
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cine seamănă vânt culege furtună.

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 15:02:49 Ora de vară a Europei de Est