Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rezultate la Olimpiada de Industrie alimentară

Olimpicii noștri

Rezultate la Olimpiada de Industrie alimentară

Arta profesorului este aceea de a sprijini descoperirea. (Mark Van Doren)

Bucuria unui profesor se valorifică și prin rezultatele remarcabile ale propriilor elevi, în afara școlii, atât la concursuri, cât și la olimpiade.
În ceea ce privește anul școlar 2014-2015, acesta a fost plin de reușite și realizări dragi. Profesorii de la aria curriculară Tehnologii, catedra de Industrie alimentară a liceului nostru, se pot mândri cu rezultate de luat în considerare. Astfel, doamna profesoară Lazar Gabriella și domnul profesor Molnar Mihai au pregătit și îndrumat două eleve din clasa a XII-a A, profil: Resurse naturale și Protecția mediului, calificarea: Tehnician în industria alimentară: Sziki Renáta și Rézműves Mónika.
Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Etapa județeană a olimpiadei a constat din două probe: o probă scrisă și una practică. Elevele noastre s-au descurcat foarte bine, astfel eleva Sziki Renáta a obținut locul I pe județ, ceea ce a calificat-o la etapa națională a olimpiadei, respectiv eleva Rézműves Mónika, care a obținut locul III.
Etapa națională a olimpiadei a avut loc la Colegiul Tehnic Industrie Alimentară din Craiova, unde eleva noastră s-a calificat printre primii zece. Pe lângă experiența dobândită la această olimpiadă, eleva noastră s-a îmbogățit cu noi prietenii, cu locuri noi pe care le-a vizitat, cu alte cuvinte cu amintiri frumoase și dragi.
Nici anul acesta catedra de Industrie alimentară nu se lasă mai prejos. Cu dorința de a continua tradiția de anul trecut, profesorii pregătesc și îndrumă elevii pentru etapa județeană a olimpiadei, care se va desfășura la final de lună februarie.
Le dorim mult succes și putere de muncă, doamnei profesoare Lazar Gabriella și domnului profesor Molnar Mihai, lor și elevilor săi! (Ioana V.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Rezultate la Olimpiada de Industrie alimentară.

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 16:52:59 Ora de vară a Europei de Est