Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Locuri de muncă în Germania - persoane calificate în domeniul hotelier - gastronomic

Prin intermediul Reţelei EURES

Locuri de muncă în Germania - persoane calificate în domeniul hotelier - gastronomic

EURES România dispune de 40 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier - gastronomic, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la București, în 24 martie 2016.

Companiile Europa Park și McDonald's oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: ospătar (10 posturi), barman (10 posturi), bucătar (10 posturi) și personal în industria gastronomiei de sistem (10 posturi).
Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman și personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, cu/fără experienţă indelungată în domeniu și cunostinţe bune de limba germană (nivel B1). Pentru posturile de bucătar, candidatii trebuie să aibă calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe de limba germană, nivel A2.
Angajarea se face pe o perioadă de 8 - 9 luni, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1,800 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar și barman, 1.900 - 2.400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar și de 1.400 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.
Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
 ***
35 de posturi pentru muncitori calificaţi în diverse meserii
EURES România dispune de 35 de posturi pentru muncitori calificaţi în diverse meserii, care doresc să lucreze în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Sibiu, în perioada 22 - 23 martie 2016. Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: sudor MIG - MAG, WIG (7 posturi), lucrător calificat în producție - industria automobilelor (7 posturi), hamal (6 posturi), operator CNC (5 posturi), electrician (5 posturi), operator stivuitor (5 posturi).
Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum și cunostinţe bune de limba germană - nivel B1.
Salariul oferit este de 8,80 - 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
*
Persoanele cu domiciliul în judeţul Bihor, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor (Strada Transilvaniei Nr.2, telefon 0359800960), pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minimum 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie) în  limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/apt pentru muncă".
Director executiv
Bekesi Csaba

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 04:18:10 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)