Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul educațional „De Dragobete, iubește românește!”

La C.S.E.I. Nr. 1 Tileagd

Proiectul educațional „De Dragobete, iubește românește!”

Sărbătorile sunt întotdeauna un prilej de manifestare a bucuriei. Poporul român a ştiut mereu să guste sărbătoarea prin obiceiuri şi tradiţii de o deosebită frumuseţe, una dintre acestea fiind cea iubirii, de Dragobete.

Modernizarea și schimbarea sunt procese normale ce se desfăşoară în orice societate; tinerii au tendinţa de a uita tot ceea ce este vechi. Prin acest proiect, cadrele didactice și-au propus să îmbine vechiul cu noul deoarece, au considerat că au datoria de a sensibiliza şi stimula intersul elevilor spre a păstra tot ceea ce este folositor şi frumos din acest vechi.
Având ca moto citatul lui Gabriel Garcia Marquez „Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi și orbii o pot vedea", profesorii și elevii C.S.E.I. Nr. 1 Tileagd au participat la activitățile proiectului „De Dragobete, iubește românește!"
Coordonatorii au fost: profesor psihopedagog Marinela Buzle și profesor Silvia Petroi. Din echipă au făcut parte: psiholog Alin Crețu, profesor psihopedagog Lucia Romanschi, profesor Ervin Călinescu și profesor-educator Florina Mal.
Scopul acestui proiect a fost de a acorda mai mult timp elevilor care au înclinaţii artistic - literare şi formarea unui comportament adecvat pentru îmbinarea tradiţiei româneşti cu obiceiurile care se impun din exterior. Aceste lucruri au dus la înţelegerea importanţei pe care o au tradiţiile în viaţa noastră.
Profesorul Ervin Călinescu, directorul școlii, a deschis activitatea, detaliind elevilor agenda evenimentului și subliniindu-i importanța. Profesor Silvia Petroi le-a prezentat elevilor istoricul acestei sărbători populare, obiceiurile și tradițiile specifice, în diverse regiuni din țară. Psihopedagog Kelemen Iuliu a confecționat cu elevii, din carton colorat, pânză și hârtie diferite obiecte care amintesc de Dragobete. Profesor psihopedagog Marinela Buzle, prin intermediul unui PowerPoint a relevat frumusețea acestei tradiții populare. Profesor Psihopedagog Lucia Romanschi a făcut cu elevii desene tematice. Psiholog Alin Crețu, prin intermediul psihiodramei, i-a ajutat pe elevi să înțeleagă asemănările și deosebirile dintre Valentine's Day și Dragobete, după care a coordonat audiția muzicală: „A sosit Dragobetele! Haideți să iubim românește!" Profesor - Educator Florina Mal a întocmit un panou cu lucrările elevilor.
Entuziasmul elevilor a răsplătit eforturile pe care profesorii le-au depus în organizarea și desfășurarea proiectului.
Psiholog Alin Crețu
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Proiectul educațional „De Dragobete, iubește românește!”

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 23:49:15 Ora de vară a Europei de Est