Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

La Școala Gimnazială ,,Dacia”, au fost premiați câștigătorii concursului ,,Lumina Math”

Joi,

La Școala Gimnazială ,,Dacia”, au fost premiați câștigătorii concursului ,,Lumina Math”

Cei 51 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Dacia" din Oradea care au câștigat premii și mențiuni la ediția din 5 decembrie 2015 a Concursului național de matematică ,,Lumina Math", au fost premiați joi (25 februarie 2016) de către directorul școlii, dl prof. dr. Florian Hava și coordonatorul pe școală al concursului, d-na prof. Diana Curilă.

Domnul director i-a felicitat, în egală măsură, pe elevii care au obținut premiile și mențiunile, care situează școala, din nou, pe primul loc pe județ, dar și pe profesorii care le-au îndrumat pașii pe calea succesului, mulțumindu-le părinților pentru sprijinul permanent pe care îl acordă elevilor, dar și școlii.
Să-i cunoaștem pe artizanii acestei noi izbânzi județene și naționale.
15 premii și mențiuni la clasa a II-a B (prof. Diana Zlibuț): două premii I: Ema Constăngioară (cu cel mai mare punctaj pe județ, la clasele a II-a, 94,02803) și David Morozan; nouă premii II: Luca Ardelean, Diana Curț și Lavinia Curț (surioare gemene), Daria Danșa, Casian Iova, Nagy Alexandra, Nagy Andrea, Albert Șereș și Adrian Zdrehuș; două premiul III: Sofia Leț și Mihai Madi; două mențiuni: Vlad Fetea și Aida Toma.
Opt premii și mențiuni la clasa a IV-a C (prof. Florica Hava): două premii II: Daria Creț și Ionuț Darian Gal; trei premii III: Carina Maria Faur, Alexandru Macra și Ana-Maria Ștefania Șandor; trei mențiuni: Rareș Cristian Daina, Anthony Maghiari și Mihail Pele.
Șapte premii și mențiuni la clasa a IV-a D (prof. Maria Costin): premiul II - Maya Cherecheș; două premii III: Darius Paul Berce și Ioana Maghiar; patru mențiuni: Alexia Crista Blejan, David George Borza, Alisia Clostorfeanu și Paul Cezar Erdei.
Șapte premii și mențiuni la clasa a III-a A (prof. Amalia Ciorba): trei premii II: Alexandru Barbeș, Daria Lisa Harn și Ștefan Luca Săcui; premiul III - Vlad-Cristian Ovănescu; trei mențiuni: Alexandru Cristian Cioban, Rareș Costa și Luca Lăzău.
Cinci premii și mențiuni la clasa a II-a A (prof. Simona Fabian): premiul I - Ștefan Păruș; două premii III: Annemarie Alexia Ganțe și Mihnea Sturza; două mențiuni: Vlad-Ștefan Cosma-Guler și Aron Ștefan Penea.
Trei premii la clasa a III-a C (prof. Aurora Feier): premiul I - Luca Aron; două premii II: Ayanna Claudia Horj și Alessia Nicola.
Trei premii la clasa a II-a D (prof. Viorica Iancu): premiul I - Miruna Cristiana Sturz; două premii II: Sebastian Florin Dragoș și Amalia Ioana Pop.
Trei mențiuni la gimnaziu: Raisa Turcu-Nistreanu, din clasa a V-a (prof. Monica Berce); Patrick Ganțe, din clasa a VI-a (prof. Diana Curilă) și Tudor Aurelian Gherman, din clasa a VI-a (prof. Monica Berce).
Felicitări și noi izbânzi județene și naționale!
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (70 de poze), accesați Galeria foto: La Școala Gimnazială ,,Dacia”, au fost premiați câștigătorii concursului ,,Lumina Math”.

Trimite email
joi, 18 decembrie 2025 la 14:37:16 Ora standard a Europei de Est