Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevii de la Școala ,,Szacsvay Imre” au prezentat o activitate ecologică la Primăria Oradea

,,Inimi verzi",

Elevii de la Școala ,,Szacsvay Imre” au prezentat o activitate ecologică la Primăria Oradea

Viceprimarul Huszar Istvan a întâmpinat joi, 25 februarie 2016, la Primăria Oradea echipa de copii ,,Inimi verzi", formată din 23 de elevi de clasa a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială ,,Szacsvay Imre" din Oradea.

Aceștia, conduși de diriginta și profesoara de biologie d-na Grete Kincs, au prezentat în Sala Ghișeelor din Piramidă, o frumoasă activitate ecologică.
Copiii, îmbrăcați în tricouri cu inimi verzi, au împărțit cetățenilor prezenți în Sala Ghișeelor flori naturale în ghivece ecologice. Totodată, elevii au făcut o prezentare a șase tablouri cu mesaje ecologice, tablouri concepute și pictate de ei
Apoi, copiii costumați în flori sau animale ale pădurii au realizat un dans tematic ,,Omul și natura", prezentând celor prezenți o poveste despre frumusețea naturii și importanța protejării mediului înconjurător.
,,Am prezentat activitățile noastre în mai multe instituții din Oradea, pentru că dorim ca mesajul nostru pentru protejarea mediului să ajungă la cât mai multă lume. Fondurile strânse din acțiunile noastre sunt destinate tot unui scop nobil, respectiv pentru sprijinirea copiilor aflați în zone defavorizate", ne-a declarat coordonatoarea proiectului, profesoara de biologie, d-na Grete Kincs
Activitatea ecologică prezentată la Primăria Oradea face parte din proiectul internațional numit ,,Jocuri internaționale pentru educație ecologică". (B.P.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Elevii de la Școala ,,Szacsvay Imre au prezentat o activitate ecologică la Primăria Oradea.

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 05:25:35 Ora de vară a Europei de Est