Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Organigrama și Carta Universității Agora în 2016

Într-o deplină transparență

Organigrama și Carta Universității Agora în 2016

Rectorul Universității Agora din Oradea, dl prof. univ. dr. Ioan Dzițac, a publicat pe site-ul instituției, sub titlul Managementul Universității Agora din municipiul Oradea 2016-2020, Organigrama Universității Agora 2016 și Carta 2016...

Universitatea Agora are următoarele structuri de conducere colectivă: Consiliul de Administraţie al Universităţii (CA-UAO), Senatul Universitar, Consiliul Facultății şi Consiliul Departamentului.
Funcțiile de conducere în Universitatea Agora
Preşedinte al Senatului Universităţii Agora - prof. univ. dr. Adriana Manolescu
Preşedinte al Consiliului de Administraţie - prof. univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu
Rector - prof. univ. dr. Ioan Dzițac
Prorector - conf. univ. dr. Gabriela Bologa
Cancelar - conf. univ. dr. Ramona Urziceanu
Decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative - prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu
Decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice - lect. univ. dr. Casian Butaci
Aflați mai multe detalii, accesând http://univagora.ro/ro/universitate/conducerea/
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Organigrama și Carta Universității Agora în 2016.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 23:13:18 Ora de vară a Europei de Est