Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

De Ziua Femeii, 3 colecții masculine

Licitația, în 22 martie

De Ziua Femeii, 3 colecții masculine

Artmark continuă să exploreze. Și sărbătorește ziua universală a sexului frumos și puternic prin alternative expoziționale.

Astfel, domnii intuitivi și cu un simț al frumosului desăvârșit își pot sărbători jumătatea mai bună printr-o vizită-surpriză într-un Palat al artelor, în care timpul se oprește în loc, iar atmosfera intimă asigură un cadru perfect pentru evadarea din agitația cotidiană.
Ce pot vedea?
Expoziția Licitației patrimoniului filozofului Emil Cioran - o premieră tematică, însă de interes internațional, întrucât lucrurile personale și manuscrisele marelui Emil Cioran se întâlnesc rarisim în licitații, ultima dată la Paris în 2011, anul centenarului nașterii filozofului. Expoziția invită publicul în intimitatea căminului filozofului, oferindu-i posibilitatea să cerceteze biblioteca impresionantă, să răsfoiască albumele cu poze sau să admire lucrurile care însuflețeau, altădată, reședința familiei Cioran.
Expoziția Licitației Colecției poetului și pictorului Radu Boureanu - o premieră pe piața românească de artă, în care publicul va descoperi lumea unui om de o cultură vastă, cu pasiuni artistice și literare variate, de la actorie, pictură, grafică, poezie, dramaturgie sau proză. Manuscrise, obiecte personale, picturi și desene realizate de poet, cărți din biblioteca sa personală, medalii, fotografii, toate schițează viața unui artist complet, în patru rânduri premiant al Societății Scriitorilor Români în perioada interbelică (1933, 1936, 1939, 1943).
Expoziția Licitației Colecției de țesături orientale a diplomatului Vasile Stoica - o altă premieră pe piața românească de artă, care invită publicul să se aventureze în exotismul și pitorescul spațiului oriental. Unul dintre cei mai mari colecționari din România, Vasile Stoica, singurul diplomat român ce a participat la conferințele de pace atât din Primul Război Mondial, cât și din al Doilea Război Mondial, a deținut una dintre cele mai importante colecții private de țesături orientale. Licitația este compusă din doar 26 de piese, rarisime, dintre care 9 loturi sunt clasate la categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural, iar 8 loturi sunt clasate la categoria Fond. Este pentru prima oară când intră într-o licitație, iar majoritatea pieselor de țesătură din licitație se află reproduse în albumul ,,Broderii turcești", editat de Muzeul Național de Artă al României în 1997. Valorile pornesc de la 150 - 200 euro și pot ajunge până la 600 - 900 euro.
Expoziția poate fi vizitată gratuit în perioada marți, 8 martie - marți, 22 martie (10.00 - 20.00, inclusiv în weekend) la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, iar licitațiile vor avea loc marți, 22 martie, ora 19.30, la Artmark.
Theodora Moldovan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: De Ziua Femeii, 3 colecții masculine.

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 05:02:23 Ora de vară a Europei de Est