Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Momente speciale alături de mămici, la Grădinițele „Trei Ursuleți”!

Marți, de 8 Martie

Momente speciale alături de mămici, la Grădinițele „Trei Ursuleți”!

,,Nu există pe lume nici prietenie, nici iubire care s-o egaleze pe cea a unei mame pentru copilul ei".

Preșcolarii de la Grădiniţele „Trei Ursuleți" din Oradea au avut parte de o activitate mai specială cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
,,Ca un preambul al acestui eveniment, educatoarele grădinițelor noastre doresc să marcheze într-un alt mod Ziua Mamei, decât prin tradiţionala serbare şi astfel vor desfăşura activităţi creative în care vor fi implicați copiii împreună cu propriile mămici", ne-a spus doamna director, prof. Mihaela Iluța.
,,Ca și la Târgul mărțișoarelor, educatoarele vor antrena, în egală măsură, copiii, dar și mămicile, care vor forma o echipă și care se vor întrece în imaginație, creativitate și originalitate, în bună conlucrare pentru reușita activității", a completat celălalt director, doamna profesor Mihaela Bistran.
Activitățile au debutat cu jocuri interactive, jocuri de intercunoaștere, în centrul atenției fiind mămicile, iar la activitatea propriu-zisă mămicile împreună cu copilașii au avut de realizat diferite lucrări (felicitări, coșulețe cu flori, suport pentru creioane, ramă foto). Astfel, pe un fond muzical, preşcolarii, împreună cu mămicile şi îndrumaţi de cadrele didactice, au realizat adevărate opere de artă. În ultima parte a activității, preşcolarii le-au încântat pe mămici cu un scurt program artistic, cu cântecele omagiale în limbile română, engleză și germană, la final invitându-le la dans. De asemenea, copiii le-au dăruit mamelor felicitări confecţionate împreună cu educatoarele, o bombonieră pictată și personalizată de fiecare copil în parte, precum și o diplomă specială pentru ,,Cea mai bună mamă! "
Părinții - parteneri în educație
În încheiere, mămicile au împărtășit impresii și trăiri legate de activitatea la care au participat, au servit brioșe și s-au destins alături de cel mai de preț dar al lor - Măria Sa Copilul!
„Această acţiune, ca și cea de Mărțișor, face parte din proiectul Părinții - parteneri în educație, proiect pe care îl derulăm la nivelul grădiniţelor noastre şi la care participă toate cadrele didactice, împreună cu copiii. Acest proiect se derulează pe parcursul mai multor luni, astfel că avem acţiuni cu mămicile, cu tăticii, dar și împreună cu bunicii", a declarat doamna profesor Curta Timea, managerul Grădinițelor „Trei Ursuleți".
Cadrele didactice de la cele două grădiniţe „Trei Ursuleţi" care au făcut posibilă desfășurarea activităților sunt: preşedintele Grădiniţelor „Trei Ursuleţi" - doamna Nistreanu Laura Delia; managerul Grădiniţelor „Trei Ursuleţi" - doamna profesor Curta Timea;
G.P.P. „Trei Ursuleţi": grupa mică Piticot: ed. Petrescu Alina şi Negrău Elena; grupa mică - ed. Popovici Nicoleta şi Roşca Ioana; grupa mare - ed. Olău Ramona şi Pituţ Mariana; prof. psihologoped Horga Florina, prof. lb. engleză David Diana, prof. lb. germană Pavel  Lavinia; director, prof. Iluţa Mihaela
Grădiniţa „Trei Ursuleţi" - 1: grupa mică Piticot: ed. Luț Diana şi Popa Alicia; grupa mijlocie - ed.  Bogdan Ianki Monica şi Klein Andreia; grupa mare A - ed. Bistran Mihaela și Flore Adina; grupa mare B - ed. Hus Ramona şi Oşvat Laura; director, prof. Bistran Mihaela.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Momente speciale alături de mămici, la Grădinițele „Trei Ursuleți"!

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 21:05:21 Ora de vară a Europei de Est