Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevul responsabil, o speranţă pentru viitor

Activitate ecologică

Elevul responsabil, o speranţă pentru viitor

În data de 30 martie 2016, cei 40 de elevi din clasele a VI-a C şi a VII-a B, de la Şcoala Gimnazială ,,Szacsvay Imre" din Oradea, însoţiţi de diriginţi şi de profesoara lor de biologie, Kincs Grete, au demonstrat din nou prietenia faţă de natură, pe şantierul de reîmpădurire, proprietate publică a statului din localitatea Hidișel, Bihor.

Activitatea ecologică coordonată de d-na profesoară Anca Mihalache, în colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică, Bihor, a fost o continuare a acţiunii de plantare din Betfia, realizată în anul 2014, cu ocazia marcării evenimentului ecologic ,,Luna Pădurii".
În acest an şcolar, şcoală noastră participă la Proiectul naţional Caravana Ecotic 2016. Acţiunile acestui proiect  au ca scop schimbarea atitudinii populaţiei în privinţa conservării, protecţiei şi îmbunătăţirii calităţii mediului, a protecţiei sănătăţii umane şi a utilizării prudente şi raţionale a resurselor naturale.
Pe lângă zecile de activităţi ecologice (concursuri, creaţii, expoziţii) la care participă cu mare pasiune şi responsabilitate elevii, în şcoală se mai colectează deşeuri electrice, hârtie, peturi  şi ulei uzat cu scopul reciclării.
Activitatea de conştientizare a elevilor asupra rolului complex al arborilor în natură şi asupra reacţiilor în lanţ apărute în urmă tăierii iresponsabile a acestora şi-a realizat obiectivele.
Nu doar căldura soarelui şi aerul curat i-au energizat pe elevi, ci şi emoţiile cu care aşteptau să-şi intre serios în rol, sub îndrumarea reprezentantului silvic, inginer Faur Mircea. Aflându-se  într-un imens laborator al naturii, ei s-au bucurat de frumuseţea culorilor, de floricele, de senzaţia moale şi catifelată a muşchilor şi de gustul leurdei.
Fiecare groapă săpată  şi fiecare puiet de gorun plantat de ei reprezintă un pas mic, dar exemplar, spre o lume mai civilizată şi mai protectoare faţă de biodiversitatea mediului înconjurător. Unii dintre ei au şi menţionat că doresc ca prin această activitate să asigure un mediu curat, mai verde şi recreativ pentru urmaşii lor, viitorii adulţi şi cetăţeni.
Anca Mihalache & Kincs Grete
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Elevul responsabil, o speranţă pentru viitor.

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 11:40:08 Ora de vară a Europei de Est