Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Laptele de capră, un aliment sănătos

Activitate de educație sanitară la Gurbediu

Laptele de capră, un aliment sănătos

Nebănuite sunt căile prin care se poate face instrucție și educație atunci când mintea și harul dascălului sunt exploatate, când măiestria și tactul pedagogic armonizează, făcând casă bună cu profesionalismul și competența.

Ca peste tot, și în comuna Tinca, în satul Gurbediu, omul sfințește locul, iar copiii se bucură de o instrucție și o educația ca la carte. Faptele, iar nu vorbele măiestrite, vorbesc despre harul și darul unor dascăli care își onorează, își cinstesc profesiunea de credință. Iar câștigul cel mare este al beneficiarilor actului educațional.
Ați văzut copii fericiți?
Priviți aceste imagini decupate parcă dintr-un film de televiziune, turnat în 7 aprilie 2016 la Gurbediu, în ferma unei familii de gospodari vrednici, familia Ghitea, demni de toată lauda; gospodari care și-au amenajat în propria curte, în bătătură, un adevărat ,,parc" de distracții pentru copii. Iar Luca, Sărbătoritul zilei, și-a invitat colegii la un pahar de lapte de capră, curată sănătate, și la o porție de distracție în ,,parc". Copiii au fost însoțiți la locul faptei de educatoarele celor două grupe, prof. Mariana Pater și Ana Elena Condoroș, avându-le ca invitate pe două dintre colegele de la grădinița coordonatoare, prof. Florentina Dume și Monica Drimbe, directorul Grădiniței Nr. 1 din Tinca.
Priviți cum au socializat nu numai copiii celor două grupe, dar și ieduții cei cuminți din povestea lui Ion Creangă, cu copiii, în soarele binecuvântat al primăverii care ne aduce vestea Invierii Domnului.
Sunt imagini antologice care ne prezintă Viața la țară și Bucuria copiilor din Gurbediu, alături de niște ieduți la fel de drăgălași care se lasă luați în brațe,  mângâiați și răsfățați!
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Laptele de capră, un aliment sănătos. 

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 21:18:19 Ora de vară a Europei de Est