Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Activităţi la Cetate în Programul Şcoala altfel

În perioada 18-22 aprilie

Activităţi la Cetate în Programul Şcoala altfel

Având în vedere faptul că, în perioada 18-22 aprilie 2016, se desfăşoară programul „Scoala altfel", Primăria Municipiului, prin Centrul Municipal de Informare Turistică Cetatea Oradea, organizează pentru preşcolarii/elevii din cadrul diferitelor grădiniţe şi şcoli din Municipiul Oradea, şi nu numai, tururi ghidate de prezentare a istoriei Cetăţii Oradea, conform programărilor prealabile.

Cu această ocazie se vor vizita: Lapidariul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, expoziţia ,,Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea", o expoziţie de arme, armuri şi obiecte de tortură din Evul Mediu, precum şi expoziţia ,,Rezistenţă şi represiune în Bihor". Aceste tururi ghidate vor fi dublate de alte activităţi interesante ce se vor desfăşura în curtea Cetăţii şi care vor fi derulate de către Asociaţia Lupii din Pustă, respectiv demonstraţii de mânuire a armelor medievale, precum sabia şi arbaleta.
Reamintim că Centrul de Informare Turistică a Cetăţii Oradea a fost lansat în luna ianuarie 2016 şi organizează zilnic, între orele 8.00 - 16.00, tururi ghidate pentru turişti în limbile română, maghiară şi engleză. De asemenea, Centrul de Informare Turistică a Cetăţii Oradea oferă spre informare, în mod gratuit, turiştilor interesaţi materiale de promovare a Cetăţii, dar şi a Municipiului Oradea, cărţi poştale şi hărţi la un preţ accesibil tuturor.
Evenimentul desfăşurat în Cetatea Oradea este susţinut şi de Asociaţia Pentru Sănătate, cea care va premia copiii pentru cele mai frumoase desene realizate despre Cetatea Oradea.
Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevi şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale acestora, să le pună în valoare talentele şi capacităţile în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale, dar mai ales să le trezească sensibilitatea faţă de comunitate şi istoria acesteia. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:47 Ora de vară a Europei de Est