Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Masă rotundă - ,,Sunt cetăţean informat, activ, responsabil”

Activităţi în cadrul Programului ,,Şcoala altfel”, la Primăria Oradea

Masă rotundă - ,,Sunt cetăţean informat, activ, responsabil”

În cadrul Programului ,,Şcoala altfel", Uniunea Femeilor din Bihor a organizat luni, 18 aprilie 2016, la Primăria Oradea o masă rotundă cu tema Administraţia publică şi antreprenoriat - „Sunt cetăţean informat, activ, responsabil". La activitate au participat elevi de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga", Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu", Colegiul Economic ,,Partenie Cosma", Colegiul Tehnic ,,Transilvania", Colegiul Tehnic ,,C. Brâncuşi", Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" şi Colegiul Tehnic ,,A. Şaguna".

„Avem un oraş frumos, de care fiecare dintre noi este responsabil să aibă grijă"
Prezent la eveniment, primarul Ilie Bolojan le-a făcut elevilor o prezentare despre istoria oraşului, despre Cetatea Oradea, clădirea Primăriei, activitatea administraţiei publice locale şi a Consiliului Local al Municipiului, şi a răspuns la întrebările celor prezenţi.
„Avem un oraş frumos, de care fiecare dintre noi este responsabil să aibă grijă.  Ne dorim să păstrăm oraşul cât mai curat, deoarece curăţenia suplimentară pe care o realizează operatorul de salubritate şi refacerea mobilierului urban distrus se plătesc tot din banii orădenilor, aşa încât ne costă mai puţin să menţinem curăţenia.
Ne dorim totodată să avem o universitate puternică şi cât mai multe locuri de muncă bine plătite, în aşa fel încât tinerii noştri să nu mai fie nevoiţi să plece din Oradea după ce termină şcoala", a declarat primarul Ilie Bolojan.
În continuare, Anca Grama - purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea le-a prezentat elevilor principalele proiecte cu finanţare europeană care au fost implementate în ultimii ani în municipiu, proiecte în valoare de peste 247 de milioane de euro, printre care a amintit: Reabilitarea Cetăţii Oradea, Complexul Wellness Termal Nymphaea, Piaţa Unirii, Dealul Ciuperca, Sinagoga Zion, reabilitarea sistemului de termoficare, reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, realizarea pasajelor supraterane DN 76 şi DN 79, realizarea drumului  rapid, pistele de biciclete, blocurile operatorii de la Spitalul Municipal şi Judeţean, Piaţa Rogerius, introducerea utilităţilor în Parcul Industrial Eurobusiness.
„Noi orădenii avem cu ce să ne mândrim, faţa oraşului s-a schimbat radical în aceşti ani şi datorită implementării acestor proiecte majore, Oradea este pe locul 2 în ţară în ceea ce priveşte absobţia de fonduri europene", a declarat Anca Grama.
Peste 300 de elevi au vizitat, luni, Turnul Primăriei şi Casa Darvas - La Roche
Tot în cadrul programului Şcoala altfel -,,Să ştii mai multe, sa fii mai bun" - peste 300 de elevi au vizitat numai luni, 18 aprilie 2016, obiectivele turistice Turnul Primăriei Oradea şi Casa Darvas - La Roche.
Astfel, 230 de persoane au vizitat Turnul Primăriei Oradea şi 95  Casa Darvas La-Roche. Acesteau au venit de la următoarele instituţii de învăţământ: Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu", Liceul de Arte, Liceul Sportiv, Liceul Teoretic ,,Ady Endre", Liceul Tehnologic Sanitar ,,V. Voiculescu" și Şcoala Gimnazială Roșia.
Obiectivele turistice Turnul Primăriei Oradea şi Casa Darvas-La Roche sunt deschise vizitatorilor de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie, în intervalul orar 9.00 - 19.00. Tariful pentru biletul de acces este de 1 leu/vizitator (elev).
În cadrul vizitei la turn, elevii au avut posibilitatea să-şi aleagă dintr-o mulţime suveniruri cu imaginea Turnului Primăriei, unul sau mai multe care să le aducă aminte peste ani de vizita făcută la acest obiectiv turistic. Copiii au avut de ales între semne de carte, brelocuri, magneţi de frigider, căni, suporturi pentru mouse, oglinzi de poşetă, port-carduri, puzzle-uri, toate cu imaginea Turnului Primăriei Oradea. Totodată, şi la obiectivul turistic Casa Darvas-La Roche, vizitatorii au posibilitatea să îşi achiziţioneze mai multe suveniruri cu imaginea clădirii, monument istoric. (B.P.)
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Masă rotundă - ,,Sunt cetăţean informat, activ, responsabil”.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:16 Ora de vară a Europei de Est