Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

9 Mai - o singură zi - trei sărbători

La Rieni

9 Mai - o singură zi - trei sărbători

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluţia României de trei ori, respectiv proclamarea Independenţei de Stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, ,,suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.
Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai devastatoare conflagraţii din istoria continentului european.
Şi nu în ultimul rând, pe 9 mai 1950, a fost pronunțată declaraţia lui Schuman, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Ziua Uniunii Europene poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei ,,Europe Unite", care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.
Cu prilejul Zilei de 9 Mai, elevii de la  Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rieni,  coordonaţi de d-nele prof.: Ilieş Angela, Tirla Simona, Liliana Balint şi Indrei Cristina, au participat la diverse activităţi şi concursuri prin care s-a urmărit înţelegerea semnificaţiilor acestei zile, iniţierea copiilor în cunoaşterea simbolurilor UE, precum şi a valorilor promovate de aceasta. Eleva Jurj Giulia din clasa a V-a a încântat auditoriul cântând la fluier Imnul Europei, unul dintre simbolurile Uniunii Europene.
 Ioana Chiorean

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 12:40:38 Ora de vară a Europei de Est