Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Comportamente înjositoare din partea membrilor din Comisia centrală sau din partea organizatorilor locali

La Olimpiada Națională de Tehnologia Informației Bacău,

Comportamente înjositoare din partea membrilor din Comisia centrală sau din partea organizatorilor locali

Vă supunem atenției COMUNICATUL DE PRESĂ referitor la organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației - Bacău, 19-22 mai 2016.

Asociația Elevilor din Bacău, în urma sesizărilor venite la nivel național și, de asemenea, în urma unor postări de pe diferite rețele de socializare sau bloguri, emite prezentul comunicat de presă în atenția tuturor societăților media și opiniei publice.
Datorită faptului că, după cum și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ar trebui să o facă - însă deseori refuză, apărăm interesele elevilor și considerăm că aceștia sunt principalii actori ai sistemului educațional, suntem surprinși să aflăm ce s-a petrecut în această ediție a competiției mai sus menționate, mai ales datorită faptului că este vorba de etapa națională a acestei Olimpiade.
Constatăm că în decursul zilei de vineri, 20 mai 2016, au existat o sumedenie de probleme ce au ținut în primul rând de organizatorul local, și anume IȘJ Bacău. Un număr de 13 elevi ce au ajuns la această fază a Olimpiadei în urma unei etape județene ce se pare că s-a desfășurat fără probleme sunt acuzați acum de către organizatorii acestei competiții de necunoștință a Regulamentului de Organizare, în condițiile în care chiar organizatorii nu au respectat reglementările aferente Precizărilor privind organizarea și desfășurarea OTI. Este vorba despre salvarea surselor ce urmează a fi evaluate de subcomisiile din Comisia centrală. În anexa 1 din documentul precizat mai sus sunt prezentate borderourile ce trebuie să existe pe ușile laboratoarelor în care se susține proba, pentru o informare cât mai clară asupra desfășurării competiției. Anul acesta, coloana „ID" a fost înlocuită cu coloana „Nr. Crt.", iar pe stațiile de lucru erau afișate două numere: numărul curent și ID-ul fiecărui concurent. De aici au pornit foarte multe neclarități ce în unele cazuri au putut fi soluționate (câțiva participanți au confirmat faptul că membrii Comisiei tehnice le-au permis redenumirea directoarelor de lucru), însă în cele 13 cazuri prezentate mai sus nu. Mai mult, în aceleași Precizări, la secțiunea „Salvarea soluțiilor/predarea lucrărilor", nu este precizat momentul redenumirii directorului, neexistând, astfel, precizarea că în momentul sosirii Comisiei tehnice, participantul nu mai are voie să îl redenumească.
De asemenea, elevii participanți au reclamat chiar și comportamente înjositoare din partea membrilor din Comisia centrală sau din partea organizatorilor locali, comportamente ce au fost însoțite și de un limbaj agresiv, lucru pe care îl considerăm nedemn de un angajat ce se află, înainte de toate în slujba Ministerului, în slujba elevului, și anume o persoană ce se dorește a se numi „profesor".
Solicităm public, pe această cale, un comunicat de presă din partea Inspectoratului Școlar Județean Bacău referitor la faptele prezentate mai sus și cele prezentate de către elevii participanți.
De asemenea, ne asumăm public faptul că vom urmări acest subiect și pe viitor, până când acesta va produce, într-adevăr, o schimbare în mentalitatea cadrelor didactice implicate în astfel de competiții și în desfășurarea acestora.
Președinte interimar al Asociației Elevilor din Bacău,
Dragoș-Gabriel Cazan

Trimite email
luni, 19 octombrie 2026 la 21:35:54 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Irina Rimes

Concert Irina Rimes
Joi, Concert Irina Rimes
La Hard Rock Cafe, București
joi, 22 octombrie 2026, ora 21.00
În momentul de față, nu sunt disponibile bilete
pentru acest eveniment.

  ***

Citiți la ȘTIRI
(În prima coloană, din stânga)
Cum se pregătesc profesorii să țină pasul
cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?