Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Evenimentul național BookLand Evolution la Oradea

În perioada 23 - 25 mai

Evenimentul național BookLand Evolution la Oradea

În perioada 23 - 25.05.2016 la Oradea a avut loc evenimentul național BookLand Evolution.

BookLand și-a propus să nu rămână indiferent, reamintindu-le tinerilor că primul pas pe care trebuie să îl facă pentru a nu rămâne simpli spectatori ai propriei vieți este lectura, cea mai simplă și ieftină formă de libertate, gândire și acțiune. Citind o carte, evadezi din propriile limite, dobori bariere, știi cine ești și care e rolul tău.
BookLand Evolution, ediția a treia, vizitează anual 23 de orașe, invitând toți liceenii și studenții să participe la conferință de-a lungul întregii săptămâni petrecute în orașul respectiv. De-a lungul unui an, tinerii întâlnesc peste 500 de invitați renumiți (actori, scriitori, artiști, psihologi, sportivi, oameni de afaceri etc.), care le dezvăluie din experiența lor profesională devenindu-le mentori.
Obiectivele BookLand sunt: ajutarea tinerilor să își descopere vocația, să acumuleze experiențe, să cunoască profesioniști și să învețe lucruri noi pentru a-și putea modela viitorul, inspirându-i să facă alegerile potrivite atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.
Formula proiectului: conferințele au loc de luni până vineri, în intervalul orar 15.00-17.00. În fiecare zi sunt prezenți 3-4 speakeri diferiți (500 VIP pe durata celor 115 zile de conferințe). Prezența estimată și în acest an este de peste 25.000 de tineri.
Itinerariu anului 2016 este: București 7-11.03, Ploiești 14-18.03, Brașov 21-25.03, Sibiu 28.03-1.04, Alba Iulia 4-8.04, Târgu Mureș 11-15.04, Cluj Napoca 18-22.04, Baia Mare 9-13.05, Satu Mare 16-20.05, Oradea 23-27.05, Arad 30.05-3.06, Timișoara 6-10.06, București 19-23.09, Pitești 26-30.09, Râmnicu Vâlcea 3-7.10, Craiova 10-14.10, Buzău 17-21.10, Constanța 24-28.10, Tulcea 31.10-4.11, Brăila 7-11.11, Galați 14-18.11, Focșani 21-23.11, Bacău 24-25.11, Iași 28-30.11.
BookLand a schimbat lumea cărții, coborând-o din turnul de fildeș, aducând-o în mijlocul oamenilor, în spațiul lor de socializare. Caravana națională de carte a poposit în centrele comerciale, piețele și parcurile din reședințele a 40 de județe. Taberele Coolturale completează proiectul BookLand, printr-un program de educație alternativă în scopul dezvoltării personale și stimularii gândirii și creativității, oferind copiilor un mix echilibrat de activități culturale, cognitive și distractive.
Psihologul Alin C. a fost speaker -ul zilei de miercuri 25.05.2015, care prin intermediul psihodramei și a unei matrici laser, având și colaborarea publicului, le-a vorbit acestora despre: beneficiile educației; a autodidacticismului; a autocunoașterii, dezvoltării personale și a psihoterapiei; a lecturii cât mai diversificate; importanța modelelor personale; subtilitatea stabilirii relațiilor sociale și modul în care acestea ne influențează; resursele personale pe care le avem necunoscute respectiv neexploatate și multe altele. La final le-a recomandat auditorilor două cărți inspiraționale și le-a prezentat un banner lung de 7,5 metri, confecționat cu ajutorul elevilor de la C.S.E.I. Nr. 1 din localitatea Tileagd pe care era scris cu litere colorate: Norocul favorizează mințile pregătite.
Psiholog Alin Crețu
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Evenimentul național BookLand Evolution la Oradea.

Trimite email
sâmbătă, 16 mai 2026 la 05:45:39 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Goran Bregovic & Wedding & Funeral Band,
La Sala Palatului, București
Vineri, 5 iunie, ora 19.00, acces de la 18.00