Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

10 iunie este ziua magică a deschiderii Euro 2016!

Degustare de sărbătoare!

10 iunie este ziua magică a deschiderii Euro 2016!

Și este cu atât mai importantă cu cât, în prima seară, joacă și naționala României!
Înaintea meciului Franța - România, Silver Hotel invită orădenii la o degustare de bere și cidru!

Bere nemțească, de bună calitate, alături de mărci de bere românească, apreciate de  public, și cidru, de mere și coacăze, așteaptă să încânte papilele gustative ale fanilor!
Salitos, Krombacher Pils, Krombacher Weiss, Primator Premium Lager, Primator Weizen, Weltenburger Barock-Dunkel, Weltenburger Hefe-Weiss, Heineken, Ursus, Ciuc și cidrul Strongbow și-au rezervat locurile în frapiera cu gheață!
Degustarea este organizată de la ora 20.00, în zona de piscină a Silver Hotel.
Intrarea este liberă, iar degustarea gratuită.
Iar de la 22.00, participanții la degustare sunt invitați să urmărească, de pe terasa Silver Hotel, deschiderea Euro 2016!
Premiile sunt deja pregătite, atât pentru degustători, cât și pentru suporteri!
Hai, România! Hai, (la) Silver!
Ioana Mădălina Ștefănică

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 16:24:13 Ora de vară a Europei de Est