Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

O zi specială pentru niște copii speciali

1 Iunie la Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi” Oradea

O zi specială pentru niște copii speciali

1 Iunie s-a sărbătorit şi la Liceul Tehnologic ,,Ioan Bococi" din Oradea prin diferite activităţi distractive, prin poezie, cântec şi dans.

În sala festivă a liceului, d-na director, prof. ing.Varga Ileana, a deschis manifestarea cu un discurs prin care a subliniat rolul şi importanţa copiilor în viaţa noastră, precizând: ,,Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la intensitate maximă, în care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea".
D-na director adjunct Şumălan Mihaela a pregătit un material PowerPoint cu filmuleţe şi imagini elocvente, realizând o incursiune în lumea minunată a copilăriei,  acel  tărâm magic care nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se  termină. Copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, blândă, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu și de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
„Hai mai bine despre copilărie să povestim"
A urmat un program de cântece şi poezii intitulat sugestiv „Hai mai bine despre copilărie să povestim", la care și-au dat concursul elevii: Kerezsi Denisa, clasa a V-a, Szilagyi Julianna, Varga Gabriela, a IX-a C, Szilagi Camelia, Farcaş Attila Carol a IX-a I. Psihologul şcolii, dl Lăzău Florin, a  readus în faţa elevilor câteva din momentele frumoase ale copilăriei sale povestind câteva întâmplări trăite în satul său natal, apoi a recitat două poezii specifice din lirica românească. Au fost prezentate maxime, proverbe, zicători, ghicitori pe tema copilăriei.
Elevii din clasele gimnaziale ne-au bucurat cu un ,,Sandviș  surpriză", în care și-au etalat imaginaţia bogată şi îndemânarea. Ei au fost coordonați de prof.: Movilă Cornelia, Sabău Alexandra, Zmole Corina, Cătană Florica, Bărcăuan Cristina, Ciont Sorina, Găzdac Marcela, Moţ Monica şi Rotar Elena.
Elevii noștri, însoțiți de cadrele didactice, au participat și la diferite activităţi şi manifestări care au avut loc în municipiu.
De la ora 15,  în incinta şcolii, elevii s-au distrat de minune la discoteca organizată pentru ei,  având posibilitatea să cânte în cadrul unui moment special de karaoke; activitatea a fost coordonată de prof.: Şumălan Mihaela, Şandor Mariana, Movilă Cornelia, Cătană Florica, Bărcăuan Cristina și Găzdac Marcela.
Cornelia Movilă

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 15:51:12 Ora de vară a Europei de Est