Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ş. P. A.P.F. „Avram Iancu” Oradea a fost gazda unui simpozion internaţional

În perioada 14 - 17.06.

Ş. P. A.P.F. „Avram Iancu” Oradea a fost gazda unui simpozion internaţional

În perioada 14 - 17.06.2016, în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu" Oradea s-a desfăşurat a 9-a ediţie a Simpozionului internaţional de prezentări ştiinţifice cu tema „Respectarea drepturilor fundamentale ale omului - componentă esenţială în formarea profilului profesional poliţienesc european".

La activitate au participat delegaţii ale unor instituţii de învăţământ cu atribuţii în pregătirea şi formarea poliţiştilor şi a altor forţe din domeniul ordinii şi siguranţei publice din străinătate şi din ţară. Delegaţiile străine au fost din Republica Moldova, Slovacia, Ucraina şi Ungaria.
La această activitate, care s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile, au participat, ca de fiecare dată, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne - din cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane, ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, ai Corpului Naţional al Poliţiştilor şi reprezentanţii principalelor instituţii de învăţământ poliţienesc din România, inclusiv de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti şi Institutul de Studii pentru Ordine Publică din MAI.
Pentru buna organizare şi reprezentare la această activitate, din partea Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu" Oradea a participat o delegaţie formată din treisprezece persoane, condusă de directorul şcolii, domnul comisar-şef de poliţie Ovidiu Stanciu. La deschiderea simpozionului, care a avut loc marţi 14 iunie 2016, au mai participat reprezentanţi ai Administraţiei publice locale, şefi şi comandanţi ai structurilor de ordine publică din Municipiul Oradea.
În cele patru zile, toate delegaţiile prezente au avut intervenţii şi prezentări ale modului cum este implementată problematica respectării drepturilor fundamentale ale omului în pregătirea viitorilor poliţişti din cadrul instituţiei pe care o reprezintă. Fiecare expunere a fost urmată de discuţii, iar activitatea şi-a propus să creeze mediul interinstituţional care să faciliteze schimbul de idei şi de experienţă pe tema unui subiect de interes pentru orice sistem de învăţământ poliţienesc european, respectiv oferirea unor servicii educaţionale, pregătirea unor absolvenţi care să răspundă cerinţelor actuale din structurile operative ale forţelor de ordine publică.
A fost făcută o analiză pentru identificarea celor mai bune idei ale tematicii simpozionului, cu impact direct asupra actului educaţional, cum sunt:
*recunoaşterea importanţei rolului şi a responsabilităţii forţelor de ordine publică în protejarea drepturilor fundamentale ale omului şi prevenirea încălcării acestora;
*explicarea drepturilor fundamentale ale omului şi evidenţierea caracteristicilor acestora în general şi cu referire, în particular, la sarcinile ce revin structurilor specializate ale MAI;
*dezvoltarea şi promovarea unei înţelegeri unitare, comune a drepturilor fundamentale ale omului, prin furnizarea şi împărtăşirea experienţei participanţilor;
*consolidarea unei culturi în rândul forţelor de ordine publică în spiritul respectului reciproc şi al cooperării;
*cunoaşterea bazei conceptuale şi practice în domeniu pentru armonizarea formării poliţiştilor la nivel european şi cunoaşterea metodelor didactice care să faciliteze formarea competenţelor în acest domeniu;
*valorificarea experienţei dobândite şi a informaţiilor noi în organizarea şi, unde este cazul, completarea unităţilor de competenţă specializate care să asigure absolvenţilor posibilitatea participării efective şi eficiente la gestionarea integrată a frontierei.
Comisar de poliţie Micheş Eugen
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ş. P. A.P.F. „Avram Iancu” Oradea a fost gazda unui simpozion internaţional.

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 03:19:41 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.