Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

A două săptămână a Festivalului pentru copii Arcadia

Astăzi, sâmbătă şi duminică

A două săptămână a Festivalului pentru copii Arcadia

Săptămâna a două a Festivalului pentru copii Arcadia a început în forţă. Până acum micii iubitori de teatru s-au bucurat de spectacole şi ateliere creative, care i-au invitat pe un altfel de teren de joacă.

Astfel, cei mai curioşi învăţăcei au căutat comori, au fost iniţiaţi în arta răsucirii hârtiei prin tehnica quilling, s-au aventurat în misterele alpinismului, au descoperit povestea zmeielor, au pictat şi au aflat cum se pot construi din hârtie obiect tridimensionale prin tehnica origami. Bebeluşii au intrat în universul ludic al teatrului prin două spectacole create pe înţelesul lor şi cei mai măricei s-au aventurat în povestea lui Robin Hood şi s-au jucat De-a micul prinț.
Sfârşitul de săptămână aduce însă la fel de multe surprize, aşa că vă provocăm să vă aventuraţi în Cetatea Oradea şi la Teatrul Arcadia pentru a vă bucura din plin de fiecare moment.
Vineri, 17 iunie, de la ora 16.00, talentaţii cercetaşi îi vor învăţa pe participanții la atelierele creative tehnicile de desen şi pictură. Îi rugăm pe cei care vor veni să-şi dea frâu liber imaginaţiei, deoarece vor putea să picteze pe suporturi neconvenţionale, precum piatra, lemnul, farfurii din hârtie şi tricouri. De la ora 16.30 se va încheia succesiunea de ateliere cu o lecție deosebită de inițiere în ale olăritului, unde copiii vor lucra cu pământul şi vor modela cu mânuţele lor diferite obiecte. Tot vineri sunteţi poftiţi şi la teatru, unde la Sala Studio Arcadia, de la ora 17.00, Centrul Educațional ,,Prietenii tăi" București a pregătit pentru cei mai mici spectatori, cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani, un spectacol pe înţelesul lor - Bibi şi Bobo. Iar de la ora 19.00, ne întoarcem în Amfiteatrul din Cetatea Oradea pentru a ne reaminti cele mai frumoase Poveşti populare ruseşti.
Sâmbătă, 18 iunie, de la ora 11.00,  Teatrul pentru Copii Ciufulici Ploiești vă invită la Sala Arcadia pentru a-i ajuta pe Peter Pan şi prietenii săi să-l înfrunte pe fiorosul căpitan Hook. De la ora 18.00 Dr. Bubble şi Milkshake vor face o magie incredibilă şi vor crea Baloane de săpun uriaşe în Cetatea Oradea. După aşa minunăţie, copiii cuminţi vor fi răsplătiţi de la ora 19.00 cu un Concert pentru copii cuminţi: Apolodor, susţinut de Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bânzaru, Alex Bogdan. Nici copiii obraznici nu vor fi uitaţi şi nici apostrofaţi, aşa că îi aşteptăm pe năbădăioşi de la ora 20.00, tot în Amfiteatrul din Cetatea Oradea, la Concert pentru copii obraznici.
Duminică, 19 iunie, Teatrul Gulliver din Galaţi vă invită la Sala Arcadia, de la ora 11.00, să-l însoţiţi pe profesorul Otto Lidenbrock într-o extraordinară Călătorie spre centrul Pământului. De la ora 18.00, Dr. Bubble şi Milkshake vor recrea vraja Baloanelor de săpun uriaşe în Cetatea Oradea. Seara se va încheia cu două spectacole fermecate: Cufărul magic, care va fi deschis de către Compania Teatrul pe Roți Arad, de la ora 19.00 în Amfiteatrul din Cetatea Oradea, iar pe urmă, de la ora 20.00, veţi fi purtaţi spre O lume magică de către magicienii Eduard şi Bianca.
Festivalul continuă şi săptămâna viitoare cu alte şi alte momente fantastice, care vor reuşi să încânte sufletele tuturor celor ce au mai păstrat în tolbă măcar puţin din praful magic al copilăriei.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 - 19.00, iar în weekend între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Vă aşteptăm cu drag!
Florina Rus

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:12 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.