Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Procentul de promovabilitate a scăzut de la 72,04% la 72,01 %

Rezultatele finale la Evaluarea Națională în Bihor

Procentul de promovabilitate a scăzut de la 72,04% la 72,01 %

În urma soluţionării contestaţiilor la examenul de Evaluare Naţională vă facem cunoscute rezultatele finale.

La sesiunea de examene din acest an, în judeţul Bihor s-au înscris 4.704 elevi, din care au fost prezenţi 4.503.
După afişarea rezultatelor s-au înregistrat 422 de contestaţii, din care au fost admise 118 şi respinse 304. Cele mai multe contestaţii, 212, au fost depuse la disciplina Matematică.
Din totalul candidaţilor prezenţi, 1.260 au avut medii sub 5, 644 au avut medii cuprinse între 5-5.99, 676 de elevi între 6-6.99, 751 între 7-7.99, 717 candidaţi cu medii între 8-8.99, 439 de elevi cu medii cuprinse între 9-9.99 şi 16 cu media 10.
În concluzie, în urma contestaţiilor, procentul de promovabilitate a scăzut de la 72,04%  la 72,01 %.
Biroul de presă al I.Ş.J. Bihor

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 04:44:15 Ora de vară a Europei de Est