Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Trei „școli”... într-o școală!

În 15 septembrie, la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea

Trei „școli”... într-o școală!

Lavinia ne-a invitat la deschiderea cursurilor la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, prezentându-ne școala, mai în glumă mai în serios, drept „trei școli ... într-o școală!”

„Am început cu speranțe!”
Discutând cu directorul unității de învățământ, prof. dr. Gheorghe Lazăr Erdeli, aveam să aflăm „minunea”: „Am început cu speranțe anul școlar 2008-2009, cu un efectiv de 510 elevi, cuprinși în 26 de clase, 13 primare și 13 gimnaziale. În cadrul ciclului primar, avem două clase cu predare în sistemul step by step, patru clase maghiare și șapte clase de învățământ tradițional. La gimnaziu, din cele 13 clase, patru sunt la secția maghiară și nouă la secția română. Tot din acest an școlar, găzduim clasele Liceului Teologic Ortodox „Roman Ciorogariu”, aflat în cel de-al doilea an al existenței sale. Ne-am bucurat foarte mult când am văzut că însuși episcopul ortodox al Oradiei, PS.Sa Sofronie Drincec, ne-a onorat cu prezența la deschiderea festivă, binecuvântând școala, elevii și dascălii.
Prima întâlnire interactivă
În clasa I C, la alternativa educațională step by step, s-au înscris 12 elevi, îndrumați de inst. Lavinia Sabău și inst. Ioana Abrudan.
Încă de la prima întâlnire interactivă, Lavinia și Ioana au reușit să capteze atenția copiilor și să-i cucerească, deopotrivă, și pe părinți prin activitățile desfășurate pe centre de interes, având mascota clasei în centrul atenției, descoperită prin jocul matematic al cifrelor.
„Prin intermediul unor activități variate de creație și colorat, am reușit să-i impresionăm atât pe copii, cât și pe părinți, și să facem socializarea mai ușoară”, ne-a declarat inst. Lavinia Sabău. (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Trei școli”...  într-o școală!

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 16:45:49 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)