Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Strada Independenței a fost asfaltată

Aceasta este Oradea noastră

Strada Independenței a fost asfaltată

În aceste zile, pe strada Independenței s-au finalizat lucrările de asfaltare a carosabilului, precum și a spațiului dintre liniile de tramvai.

În timp ce lucrările de asfaltare a carosabilului au fost realizate de către Primăria Oradea, în valoare de aproximativ 200 mii  lei cu TVA, asfaltarea căii de rulare a tramvaielor a fost realizată de către Oradea Transport Local S.A, în valoare aproximativ 100 mii lei fără TVA.
Ambele lucrări au fost făcute de firma Drumuri Orășenești, urmând ca stratul final al carosabilului să fie turnat abia anul viitor, corelat cu finalizarea parcării subterane, respectiv accesului în parcare și amenajarea spațiului aferent parcării subterane de pe strada Independenței.
În ceea ce privește circulaţia auto, aceasta va fi redeschisă odată cu deschiderea circulației auto pe podul Sf. Ladislau. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:03:06 Ora de vară a Europei de Est