Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Modificări de trasee ale liniilor de autobuz 10, 12, 14, 20 şi 23

Din 15 August

Modificări de trasee ale liniilor de autobuz 10, 12, 14, 20 şi 23

Informăm publicul călător că, începând din 15 August 2016, ca urmare a reorganizării traficului în zona P-ţei Unirii, liniile de autobuz 10, 12, 14, 20 şi 23 vor circula pe traseele:

Linia 10 -Str.Seleuşului-.Mareşal Al.Averescu - P-ţa E.Gojdu - P-ţa 1 Decembrie - P-ţa Independenţei - Str.T.Vladimirescu -Lăpuşului - Meşteşugarilor - Barcăului - Greierelui - P-ţa Devei - Str. Haţegului -Ep.I Darabant - Măgheranului - Belşugului -.H.Ibsen - O.Densuşianu - Ep.I Darabant - Haţegului - P-ţa Devei - Str.Greierelui -Barcăului - Meşteşugarilor - Lăpuşului - Oneştilor - St.O.Iosif - B-dul Decebal - Str.I.Maniu - Tr.Moşoiu - P-ţa Cetăţii - Str.D.Cantemir - Muntele Găina -  Războieni -  Seleuşului.
Se înfiinţează staţie nouă pe Str.Iuliu Maniu.
Linia 12 - Str.Ogorului (Kaufland) - Nufărului - Morii - Bumbacului - Seleuşului - Războieni - Muntele Găina - D.Cantemir - P-ţa Cetăţii - P-ţa E.Gojdu - Str.Independenţei - P-ţa Unirii - Str.A.Iancu - Sucevei - Horea - P-ţa 22 Decembrie -Str.Ghe.Costaforu - D.Cantemir - Muntele Găina - Războieni - Seleuşului - Bumbacului - Morii - Nufărului - Ogorului (Kaufland).
Linia 14 - Str.Universităţii - Armatei Române - Sucevei - M.Viteazul - Independenţei - T.Vladimirescu -   Al.Cazaban - O.Densuşianu - Podului - O.Densuşianu - Al.Cazaban - T.Vladimirescu - P-ţa Unirii - Str. A.Iancu - Armatei Române - Universităţii.
Se înfiinţează staţie nouă pe Str.Sucevei pentru asigurarea transbordării la linia 12, pe sensul de deplasare către Nufărul.
Linia 20 - Str.Ogorului - C..Aradului - I.Maniu - Tr.Moşoiu - P-ţa Cetăţii - Str.D.Cantemir - Muntele Găina - Războieni - Seleuşului - Bumbacului - Morii -  Nufărului - D.Cantemir - P-ţa Cetăţii - P-ţa Em Gojdu - P-ţa 1 Decembrie - Str.Independenţei - T.Vladimirescu - B-dul Decebal - Calea Aradului - Str.Ogorului.
Pe Str.T.Vladimirescu va fi operaţională pentru această linie staţia Bancpost.
Linia 23 - Calea Aradului (Carrefour) - Str.Vlădeasa - Calea M.Basarab - Sucevei - Horea - P-ţa 22 Decembrie - Str.S.Puşcariu - D.Cantemir - P-ţa Cetăţii - P-ţa E.Gojdu P-ţa 1 Decembrie - Str.Independenţei - T.Vladimirescu - B-dul Decebal - Str.Vlădeasa - Calea Aradului (Carrefour).
Pe Str.T.Vladimirescu va fi operaţională pentru această linie staţia Bancpost.
Începând cu aceeaşi dată linia 14 Centru se defiinţează.
Vă mulţumim că aţi ales OTL şi vă dorim călătorie plăcută !
Biroul de relaţii cu publicul
soc. Carmen Tocuţ

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:44 Ora de vară a Europei de Est