Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Se finalizează reabilitarea termică a șapte blocuri

Până la sfârșitul lunii august

Se finalizează reabilitarea termică a șapte blocuri

Primăria Oradea va finaliza până la sfârșitul lunii august reabilitarea termică a unui lot de șapte blocuri aflate pe Str. Bumbacului, Cazaban și Galileo Galilei.

În urma implementării proiectului realizat prin Ordonanța nr. 18 cu fonduri guvernamentale, apartamentele din cele șapte blocuri vor beneficia de un grad sporit de confort termic, precum și de o scădere semnificativă a pierderilor de energie. În aceste zile au fost finalizate lucrările la cele patru blocuri de pe Str. Bumbacului, iar lucrările la celelalte două blocuri de pe Str. Cazaban urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii august. În ceea ce privește blocul de pe Str. Galileo Galilei, reabilitarea termică a acestuia va fi finalizată în cursul lunii septembrie. Lucrările la cele șase blocuri sunt executate de către firma SC Compila SRL, iar la ultimul bloc, lucrările sunt realizate de către SC Avril SRL.
În cadrul reabilitării au fost executate următoarele lucrări: izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei existente, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a podului, izolarea termică a planşeului peste subsol, refacerea instalațiilor de încălzire și apă caldă, montarea robinetelor cu cap termostat.
Valoarea contractului pentru reabilitarea celor patru blocuri de pe Str. Bumbacului care au fost finalizate este de 744 416.96 lei, din care contribuția Guvernului României este de 50 %, contribuția beneficiarilor, adică a asociațiilor de proprietari, este de 20 %, iar contribuția Primăriei Oradea este de 30 %. Totodată Primăria a realizat proiectele tehnice și s-a ocupat de organizarea licitațiilor pentru derularea lucrărilor.
,,Am participat ieri după-masă la o întâlnire cu locatarii celor patru blocuri de locuinţe de pe Str. Bumbacului care au fost recent reabilitate termic, pentru a evalua calitatea lucrărilor înainte de începerea recepţiei. Locatarii s-au arătat mulţumiţi de lucrările realizate şi de confortul termic obţinut, iar unele probleme care au fost semnalate vor fi remediate de către constructor în cel mai scurt timp. Lucrările de reabilitare au un termen de garanţie de cinci ani'', a declarat Florin Birta, viceprimarul Municipiului Oradea. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:56 Ora de vară a Europei de Est