Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

42.261 de absolvenţi, înscrişi pentru sesiunea a II-a a Bacalaureatului

Astăzi începe sesiunea de toamnă

42.261 de absolvenţi, înscrişi pentru sesiunea a II-a a Bacalaureatului

Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2016 începe marţi, 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), respectiv de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B).

Cele două probe se vor desfăşura în intervalul 16-17 august. Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) va avea loc între 17 şi 19 august, urmând ca ultima probă orală -  evaluarea competenţelor digitale (proba D) - să se deruleze în zilele de 18 şi 19 august.
Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 39.815 - zi, 1.027 - seral şi 1.419 - frecvenţă redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 41.037 de candidaţi (toate promoţiile).
Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.
Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
a) susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale
b) susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
c) obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Reprezentanţii instituţiilor mass-media au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau în centrele de examen numai cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în materialele respective.
Examinările scrise din a doua sesiune încep luni, 22 august, cu proba la Limba şi literatura română - proba E)a), şi continuă marţi 23 august cu proba E)b) - Limba şi literatura maternă, respectiv miercuri, 24 august, cu proba E)c) - proba obligatorie a profilului. Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării - proba E)d). Afişarea primelor rezultate (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 - 20.00) au loc în data de 29 august, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie.
Biroul de comunicare

Trimite email
sâmbătă, 21 februarie 2026 la 07:41:11 Ora standard a Europei de Est