Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

A început montarea plăcilor prefabricate la pasajul subteran din Piața Rogerius

Marţi,

A început montarea plăcilor prefabricate la pasajul subteran din Piața Rogerius

Marţi, 16 august 2016, Construcţii Bihor a început montarea plăcilor prefabricate pentru realizarea pasajului care va face legătura între parcarea subterană D+P şi Piaţa Rogerius.

Pasajul subteran va avea o lungime de 26,3 metri, constructorul estimând că, în funcție de condițiile meteo, montarea plăcilor se va finaliza în curs de o săptămână. Totodată, se lucrează și la sensul giratoriu şi accesul spre parcare, urmând să fie realizate și devierile de reţele de apă şi canalizare şi cele de telefonie, precum şi refacerea liniilor de tramvai.
Termenul preconizat pentru încheierea lucrărilor şi reluarea circulaţiei tramvaielor şi autovehiculelor este începutul anului şcolar.
Parcarea subterană de lângă Piaţa Rogerius urmează să aibă 412 locuri, valoarea lucrării şi a proiectării este de 14.363.800 de lei fără TVA, iar executantul este asocierea SC Construcţii Bihor SA cu SC Poliart SRL. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:56 Ora de vară a Europei de Est