Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Șapte care alegorice, la cea de-a XII-a ediție a Carnavalului florilor

Duminică, la Oradea, au participat

Șapte care alegorice, la cea de-a XII-a ediție a Carnavalului florilor

Duminică (21 august 2016), orădenii au ieșit în număr mare în stradă și în Piața Unirii la cea de-a XII-a ediție a Festivalului ,,Carnavalul florilor", manifestare devenită tradițională, desfășurată în parteneriat cu Primăria din Debrețin (Ungaria).

Dacă sâmbătă, 20 august, la Debrețin, de sărbătoarea Sf. Rege Ștefan (cel care a întemeiat Ungaria) au defilat 16 care alegorice, șapte dintre ele  au participat duminică și la Oradea.
,,În timp, ne dorim ca toate carele alegorice prezente la sărbătoarea de la Debrețin să vină și la Oradea", a declarat Florin Birta, viceprimar al Municipiului Oradea.
Pe tot parcursul paradei carnavalului orădean, carele au fost însoțite de un alai format din majorete, dansatori, arcași și motocicliști (Mystique Majorett - Oradea, Angels - Oradea, Pusztai Farkasok - Oradea, Formaţia de dans popular Görböc, Asociația Județeană Tir cu Arcul - Oradea, Sushine Dance - Santion, Sunshine Majorete - Santion, Sunshine Majorete - Tămășeu, CS Mistral Majorete - Arad, Passion 4 Sport - Satu Mare, Majorete Sălacea, Flamenco Majorete - Zenta, Serbia, Majorete Margarete - Santion, Majorete Szinfolt - Gyomaendrod, Ungaria, Majorete Sălard, Cool Dance - Biharia, Out Lous - Sălaj, Clevers - Marghita, Ini Mini Unique - Oradea, Unique Desire - Oradea, Unique - Oradea, B-Like - Biharia, Turbo Dance - Diosig, Passion Dance - Oradea, Tini Dance Center - Săcuieni).
După ora 13.00, carele și alaiul au plecat de pe Bdul Dacia, de la Zig-zaguri, cu autoturismele Poliției în frunte și la încheierea convoiului până în Piața Unirii, unde membrii formațiilor au susținut momente artistice în cadrul Festivalului ,,Carnavalul florilor", eveniment organizat de Primăria Municipiului Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), Fundația Episcopia Bihor, Teatrul ,,Regina Maria" și Teatrul Szigligeti.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (144 de poze), accesați Galeria foto: Șapte care alegorice, la cea de-a XII-a ediție a Carnavalului florilor.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:48 Ora de vară a Europei de Est