Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Se închide strada Tudor Vladimirescu, pe porţiunea între Str. Duiliu Zamfirescu şi Sulyok Istvan

Pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de termoficare

Se închide strada Tudor Vladimirescu, pe porţiunea între Str. Duiliu Zamfirescu şi Sulyok Istvan

Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea va supune aprobării în şedinţa de mâine închiderea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu, pe ambele sensuri, pe porţiunea între străzile Duiliu Zamfirescu şi Sulyok Istvan.

Închiderea circulaţiei este necesară pentru lucrările de reabilitare a reţelelor de termoficare.
Porţiunea de stradă de pe Tudor Vladimirescu va fi închisă circulaţiei pe ambele sensuri până în 11 septembrie inclusiv, urmând ca din 12 septembrie să se reia circulaţia pe o singură bandă, dinspre Decebal spre Piaţa Unirii, pentru o perioadă de aproximativ încă o lună.
,,Pe durata lucrărilor recomandăm şoferilor care circulă dinspre Piaţa Unirii spre Decebal să folosească Str.Principatelor Unite sau Str. Primăriei, iar cei care circulă dinspre Decebal spre Piaţa Unirii să folosească Str. Iuliu Maniu", a declarat Florin Birta, viceprimarul Municipiului Oradea.
Totodată traseul liniei 14 de autobuz va fi deviat, pe sensul de mers dinspre Piaţa Unirii (staţie la Turnul Primăriei) spre B-dul Decebal, pe Str. Principatelor Unite (cu staţii la Pasarelă şi la Nr. 76) - Str. Constructorilor - Str. Roşiorilor (staţia Roşiorilor). Pe tronsonul modificat vor circula şi autobuzele liniilor 10, 20 şi 23.
Primăria Oradea solicită cetăţenilor înţelegere pentru inconvenientele create în perioada lucrărilor. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:26 Ora de vară a Europei de Est