Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Au fost montate balcoanele pe Podul Sf. Ladislau

Luni şi marţi noaptea

Au fost montate balcoanele pe Podul Sf. Ladislau

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv cea de marți spre miercuri, au fost montate cele patru balcoane metalice în alveolele de belvedere ale Podului Sf. Ladislau.

Montarea acestora s-a făcut în timpul nopţii pentru a nu fi perturbată circulaţia pe pod.
Balcoanele semicirculare au dimensiunea de 2 metri/ 1,80 metri și sunt fabricate din confecție metalică. În ceea ce privește corpurile de iluminat care mai lipseau, acestea au fost montate pe stâlpii din balcoane ieri, 31 august. Totodată sunt în curs de execuţie lucrările de finisaj de sub pod, astfel încât după terminarea acestora va urma demontarea schelelor.
Lucrările de reabilitare a Podului Sf. Ladislau din Piaţa Unirii au fost executate de firma cehă Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby. Valoarea lucrărilor a fost de 5.150.599,62 lei. (B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:53 Ora de vară a Europei de Est