Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru Oradea

A IV-a ediție

Primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru Oradea

Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, aflat la cea de a patra ediţie, a fost deschis oficial duminică, 25 septembrie 2016, cu premiera spectacolului Domnul Jurdan, rescriere dramatică după comedia ,,Burghezul gentilom", de Jean Baptiste Poquelin Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză.

Spectacolul a fost primit cu entuziasm de publicul orădean, care a răsplătit efortul artistic al echipei cu minute în şir de aplauze.
Festivalul a continuat luni, 26 septembrie, când a fost rândul teatrelor din ţară să cucerească spectatorii. Startul a fost dat de spumoasa comedie „PRAH sau LOZUL cel MARE", propusă de Teatrul „Alexandru Davila" Piteşti în cadrul secţiunii concurs a Festivalului de Teatru Scurt. Tot în secţiunea concurs au ieşit la rampă şi actorii Teatrului Clasic Ion Slavici Arad, cu spectacolul „Vârful Aisbergului", dar şi echipa Teatrului Nord Satu Mare, care a prezentat tragicomedia „Autobahn". Şi pentru că râsul este binevenit în orice moment al zilei, tot luni, 26 septembrie, îndrăgiţii actori Sebastian Lupu şi Mirela Lupu au prezentat în cadrul secţiunii OFF comedia Sărumânadecâtmăplimbam.
Festivalul a continuat marţi, 27 septembrie cu patru spectacole. Texte contemporane, regizori tineri, analize obiective şi profunde ale societăţii actuale, cu toate tarele şi ispitele ei, au cucerit publicul de toate vâstele.
De la ora 17.00, la Sala Arcadia, Teatrul Excelsior, Bucureşti ne-a propus „With A Little Help From My Friends", după Maria Manolescu, regia Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul este un strigăt de furie al unei generații care are nevoie să fie ascultată și înțeleasă. Câțiva adolescenți vin la mare pentru a se distra, pentru a se îndrăgosti, a visa și, poate, pentru a muri. Spectacolul vorbește despre lucrurile ascunse în adâncul personajelor care, prin intermediul jocului, ies la suprafață, făcând situația să scape de sub control.
De la ora 19.00, la Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă), Teatrul Dramatic „Fani Tardini", Galați a prezentat „Trilogia Belgrădeană", după Biljana Srbljanovic, regia Erwin Șimșensohn. Spectacolul prezintă trei povești ale unor tineri belgrădeni care aleg să plece din ţara natală, unde nu întrevăd nicio soluţie pentru viitorul lor. La Praga, la Sidney, la Los Angeles, exilaţii fostei „naţiuni iugoslave" realizează că niciun Crăciun nu e ca acasă.
De la ora 21.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Naţional Bucureşti a jucat
„O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii", după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop. Spectacolul ne spune povestea lui Christopher, un adolescent cu sindrom Asperger. Băiatul care nu poate minţi se decide să investigheze moartea unui câine şi află prin ce întâmplări ciudate au trecut la miezul nopţii părinţii sau vecinii săi.
Tot marţi, 27 septembrie, în secţiunea OFF a festivalului am văzut „Reasons to be pretty", de Neil LaBute, regia Radu Horghidan. Propus de Studio Act Oradea, spectacolul ne spune o poveste despre oameni normali cu drame absolut normale, care sunt condamnați să trăiască într-o cultură a extraordinarului, cultură în care standardele de frumusețe se referă doar la aspectul fizic. Spectacolul s-a jucat în Sala Studio Act.
Florina Rus

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:27 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.