Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Noutăţile examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017)

De la Ministerul Educației

Noutăţile examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017)

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe site-ul propriu metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului național de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017), respectiv calendarul acestui examen, aprobate prin ordinele de ministru nr. 5.087/2016 şi 5.223/2016.

Pentru a veni în sprijinul celor interesaţi, prezentăm principalele noutăţi în raport cu sesiunile precedente.
Aşa cum s-a anunţat deja, noutatea majoră o reprezintă data de desfăşurare a probei scrise. Din dorinţa de a descongestiona programul cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară, Ministerul Educaţiei a stabilit ca această probă să aibă loc în data de 20 aprilie 2017. Susţinerea propriu-zisă va fi precedată de o etapă eliminatorie care constă în două inspecții de specialitate la clasă și, în plus față de sesiunile anterioare, din evaluarea portofoliului profesional personal.
Prin excepţie, cadrele didactice aflate în anul şcolar 2016-2017 la debutul carierei vor parcurge doar etapele eliminatorii (inspecţiile + evaluarea portofoliului), urmând ca proba scrisă să fie susținută în sesiunea 2018, după finalizarea stagiului de practică de un an, prevăzută de normele legale în vigoare.
Pentru a putea susține proba scrisă, pe lângă condițiile privind vechimea efectivă de predare și calificativul Bine sau Foarte bine - condiții care se mențin din sesiunile anterioare - candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.
Nota minimă de promovare a întregului examen a rămas 8 (opt), dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017, nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă.
O noutate esenţială este şi simplificarea probei scrise de la trei la două subiecte: un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%), iar celălalt subiect pe metodica predării specialității (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. În acest nou context, lucrările scrise sunt evaluate de o comisie alcătuită din două cadre didactice din învățământul universitar sau preuniversitar, având specialitatea respectivă.
Portofoliul profesional evaluează nivelul de competenţă didactică, cu accent pe adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei/grupei selectate. Portofoliul este alcătuit de fiecare candidat pe parcursul unui semestru, pentru una din clasele/grupele din norma didactică la care îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea precizărilor formulate în programa de pedagogie şi a elementelor de psihologie şcolară în vigoare, corespunzătoare funcţiei didactice ocupate.
Portofoliul profesional personal cuprinde curriculum-ul vitae, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie, având între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare. De asemenea, portofoliul profesional conţine un raport de progres şcolar, însoţit de următoarele documente-suport: planificări (anuale, semestriale şi pe unităţi de învăţare), minimum 10 proiecte didactice (pentru tipuri de lecţii diferite), instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri), catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei.
Evaluarea portofoliului profesional personal se realizează de comisia care efectuează inspecția, conform grilei prevăzute în metodologie, în ziua în care este efectuată a doua inspecţie de specialitate. Portofoliul profesional personal este notat cu note între 1 şi 10. Nota acordată nu poate fi contestată.
Un alt element de noutate îl constituie eliminarea obligației de a prezenta copii legalizate ale actelor de studii. Astfel, dosarul de înscriere va fi compus doar din documente certificate „conform cu originalul" de conducerea unității de învățământ unde sunt încadrați candidaţii. Aceştia vor atașa la dosar și adeverința privind calificativul obținut pentru anul școlar precedent anului în care susțin proba scrisă.
Primele rezultate se afișează în data de 25 aprilie 2017. Contestațiile se depun în perioada 25-26 aprilie 2017. Faţă de sesiunea 2016, în sesiunea 2017,  în cazul în care diferenţa - în plus sau în minus - dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1 punct sau egală cu 1 punct, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 aprilie 2017.
Biroul de comunicare

Trimite email
sâmbătă, 24 octombrie 2026 la 16:48:18 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert

Pe 30 octombrie 2026
La Hard Rock Cafe
București