Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

S-a reluat programul ,,Bihorul în mișcare”

Marți, etapa pe sector la handbal

S-a reluat programul ,,Bihorul în mișcare”

Sala de sport a Liceului Tehnologic Nr. 1 Salonta a găzduit etapa pe sector a competiției ,,Bihorul în mișcare", organizată sub egida D.J.T.S. Bihor și a I.S.J. Bihor.

Scopul competiției este de a încuraja sportul de masă, prin cros, minifotbal și handbal, fete și băieți, copii nelegitimați, să facă mișcare în primul rând, iar în final, cei mai buni să fie selectați pentru performanță.
La etapa de marți (18 octombrie 2013) de la Salonta, au participat elevi ai claselor a V-a și a VI-a din sectorul Salonta - Tinca.
În urma unor întreceri viu disputate, la handbal, a rezultat următorul clasament:
Fete
Locul 1. Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga" Tinca
Locul 2. Șc. Gimnazială ,,Nestor Porumb" Tulca
Locul 3. Șc. Gimnazială Nr.1 Mădăras
Băieți
Locul 1. Șc. Gimnazială ,,Nestor Porumb" Tulca
Locul 2. Șc. Gimnazială Nr.1 Mădăras
Locul 3. Șc. Gimnazială Nr.1 Avram Iancu
Echipele câștigătoare vor participa la etapa județeană care se va desfășura la Sala Sporturilor ,,Antonio Alexe" din Oradea.
Organizator, profesor Pantea Vasile,
Liceul Tehnologic Nr.1 Salonta
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: S-a reluat programul ,,Bihorul în mișcare”.

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 06:15:05 Ora de vară a Europei de Est