Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Fața nevăzută a Internetului”

Expoziție de afișe cu mesaj preventiv, realizate de elevii orădeni

„Fața nevăzută a Internetului”

Vineri, 4 noiembrie 2016, la Liceul de Arte din Municipiul Oradea a avut loc vernisajul expoziției de afișe cu mesaj preventiv „Fața nevăzută a Internetului", realizate de elevi în cadrul manifestărilor organizate de polițiștii bihoreni sub genericul „Luna Cybersecurity".

În acest context, elevii Liceului de Arte și-au dovedit creativitatea în cadrul unui concurs de desene și mesaje preventive pe tema siguranței în mediul online. Lucrările originale ale elevilor au evidențiat informațiile dobândite de aceștia în cadrul celor două întâlniri interactive pe care le-au avut cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, în cursul lunii octombrie.
Mesajele transmise de elevi au reliefat principalele pericole pe care tinerii le pot întâlni în spațiul virtual, surprinse cu talent de adolescenți prin intermediul culorilor vibrante folosite la realizarea desenelor.
Afișul de promovare a expoziției a fost creat de Rareș Gale, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte din Oradea.
Elevii participanți și profesorii care i-au îndrumat în realizarea lucrărilor cu mesaj preventiv sunt: Biro Francesca, Crișan Alexandra, Nicolae Natalia, Silaghi Natalia, Szabo Bernadette, Suiugan Diana, Țeț Riț Emanuel, Vancea Iulia, Kovacs Timea, Papik Edrien, Bodog Lidia, Bălaj Lara, Creț Livia, Călinescu Sabina, Ghenț Denisa, Tanc Cristian, Oiegar Timea, Hegedus Barbara, Reikli Alexandra, Gale Rareș, Bușu Dafina, Bob Ana, Dudaș Erika, Peter Horațiu, Rozsas David (elevi); profesorii coordonatori: Bondor Mihaela - director, Racz Eliza - director adjunct, Nada Panait, David Maria, Tuduc Cornelia.
Comisar-şef de poliţie Ioana Indrieş,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Fața nevăzută a Internetului”. 

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 00:39:55 Ora de vară a Europei de Est