Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în învățământ, la ora contestațiilor

După o lună de lupte și stres

Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în învățământ, la ora contestațiilor

Conform calendarului organizării și desfășurării concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, azi, 18 noiembrie 2016, s-au afișat rezultatele înainte de contestații.

După susținerea probei scrise, procentul candidaților declarați admiși în județul Bihor a fost de 82,33%.
În ceea ce privește probele de evaluare a curriculumului vitae și a celor de interviu, în județul Bihor au fost evaluați 205 candidați. La proba c.v.-ului au fost declarați admiși 188, iar la proba interviului au fost declarați admiși 179. În concluzie, procentul candidaților declarați admiși în județul Bihor, la ultimele două probe (evaluare c.v./proba interviului), este de 87,32 %.
Candidații nemulțumiți de rezultate pot depune contestații în perioada 21-23 noiembrie, urmând ca acestea să fie soluționate în perioada 24 noiembrie - 9 decembrie 2016.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 decembrie, iar validarea acestora va avea loc în 16 decembrie 2016 de către consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Biroul de Presă al I.Ş.J. Bihor

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 04:47:35 Ora de vară a Europei de Est