Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Săptămâna legumelor și fructelor donate

La Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia

Săptămâna legumelor și fructelor donate

Din dorința de a veni în sprijinul semenilor lor aflați în dificultate și în acest an școlar, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Roșia și-au propus să se implice în activități de voluntariat desfășurate în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.

Astfel, activitatea din cadrul campaniei sociale ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate" ne-a reunit pe toți (peste 200 de elevi și 25 de cadre didactice) într-un „gest frumos" (elev de clasa a IV-a) și „din puținul nostru" (elev de clasa a II-a), am dăruit cu drag fructe și legume unor persoane aflate în dificultate.
Reprezentanți ai elevilor, cadrelor didactice, dar și părinților, am pornit spre cei cărora ne-am dorit să le aducem un zâmbet: cele 56 de persoane aflate în Centrul Rezidențial Persoane Vârstnice Băița.
Sperăm că activitatea noastră, dincolo de partea materială (fructele și legumele donate), prin gingășia copiilor prezenți i-au bucurat pe „bunicii" noștri și au considerat că au venit în vizită „nepoții".
Astfel de acțiuni au rolul de a ne reaminti tuturor cât de importante sunt valențele umanitare precum: implicarea, angajamentul, responsabilitatea.
Prof. Maria Ujoc
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Săptămâna legumelor și fructelor donate.

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 22:31:00 Ora de vară a Europei de Est