Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

,,Unirea, naţiunea a făcut-o!” (II)

Luni și marți, la Ștei

,,Unirea, naţiunea a făcut-o!” (II)

,,Te-am dărâmat, hotar de-odinioară,/Brâu impletit de lacrimi şi de sânge,/Veriga ta de foc nu mă mai strânge/Şi lanţul tău a încetat să doară". Vita nuova (Viaţă Nouă), de Octavian Goga

În zilele de 28 şi 29 noiembrie 2016, Şcoala Gimnazială ,,Miron Pompiliu" Ştei a celebrat cu mare fast Ziua Naţională a României printr-un amplu program care s-a desfăşurat atât în cadrul CDI-ului, cât şi în cadrul Casei de Cultură ,,Miron Pompiliu" Ştei.
 Luni, 28 noiembrie 2016, în sala C.D.I. a Şcolii Gimnaziale ,,Miron Pompiliu" s-a sărbătorit într-o atmosferă solemnă, Ziua Naţională a României. Activitatea intitulată ,,Unirea, naţiunea a făcut-o!" se află la cea de-a XI-a ediţie.
Activitatea a debutat prin intonarea Imnului de stat al României, urmată de cuvântarea d-nei prof. Mihuţa Ştefana, care a reiterat cele mai importante momente, care au  facilitat realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, urmărind în paralel un material în PowerPoint pregătit de d-na bibliotecar, inst.Ileana Tomescu.
 Programul a continuat cu cântece sugestive: ,,Noi suntem români", ,,Treceţi batalioane române, Carpaţii", ,,Tu, Ardeal", interpretate de grupul vocal al şcolii: Elena Şerba, Anton Carina,Andru Miruna, Banciu Giorgia, Băleac Naomi, Guler Vanessa, Pantea Mara, Moş Mihaela, Boloca Damaris, Petrugan Daniela.
Din buchetul poeziilor patriotice au fost culese cele mai frumoase versuri: ,,Ţara mea", de Otilia Cazimir, ,,Noi vrem să ne unim cu ţara" şi ,,Sus inima, români", de George Coşbuc, care au fost recitate de elevele: Andra Bobin, Andru Miruna, Secui Adriana şi Matei Alexia.
În straie de sărbătoare, micuţii şcolari ai clasei a II-a B, coordonaţi de d-na prof. Adriana Fericean, au prezentat un minunat program folcloric din zona Bihorului. Aceştia au fost  urmaţi de colegii lor mai mici din clasa I C,  Berce Daria, Târle Iulia şi Paşca George, care au prezentat poezii sugestive pe tema Unirii, sub îndrumarea d-nei prof. Voichiţa Bogoşel.
Din lada de zestre a cântecului popular românesc au prezentat cântece sugestive elevii: Sara Maria Bidiga, Andra Sabău şi Foghiş Mădălin (clasa a III-a B, C), coordonatori, prof. Drăgan Gheorghe, prof. Moza - Becheanu Liana, prof. Lupău Florina.
Un alt moment de o sensibilitate aparte a fost pregătit de elevii clasei a IV-a A, îndrumaţi de dl. prof. Romulus Făşie. Îmbrăcaţi în port popular, dar şi în frumoase uniforme ale armatei române, cu steaguri în mână și pancarte, au cântat la unison cântece patriotice şi cântece populare româneşti. Din ,,detașamentul" clasei s-a remarcat eleva Daria Carţiş care a încântat audienţa cu glasul ei.
Prezentatorii activităţii: Daria Voiţiu şi Ienciu Alexandru, elevi ai clasei a VII-a B, au punctat fiecare moment care s-a derulat.
Micii artişti plastici ai claselor a III-a B, a IV-a B, a II-a A, dar şi elevii din gimnaziu au realizat cele mai frumoase desene pe tema Unirii, sub îndrumarea învăţătorilor Moza-Becheanu Liana, Pirtea Larisa, prof. Bursaşiu Ramona și Coroiu-Stanciu Carmen.
În finalul programului cultural-artistic, doamnele directoare, prof. Simona Pantea şi prof. Liana Moruţ, au făcut aprecieri, au mulţumit invitaţilor, părinţilor, dascălilor şi elevilor care s-au implicat, au îmnânat diplome elevilor participanţi şi au urat românilor de pretutindeni ,,La mulţi ani!"
Echipa de proiect şi organizare: prof. Pantea Simona, director, prof. Moruţ Liana, director adjunct, prof. Panici - Mangra Adelina, consilier educativ, prof. Mihuţa Ştefana, Drăgan Gheorghe, bibliotecar inst. Tomescu Ileana, prof. docum. Andru Cristina, prof. Rada Daniela, Toth Ioana, Merce Sanda, Muşet Georgeta, Vlaş Angela, Andru Luminiţa, Stanciu-Coroiu Carmen, Făşie Romulus, Fericean Adriana, Bogoşel Voichiţa, Moza Becheanu Liana, Lupău  Florina, Bursaşiu Ramona, vă adresează din suflet un sincer ,,La mulţi ani!" cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Ileana Tomescu & Cristina Andru
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Unirea, naţiunea a făcut-o!” (II)

Trimite email
joi, 12 noiembrie 2026 la 12:01:43 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă IRIS

Concert IRIS - Cristi Minculescu, Valter si Boro
la Hard Rock Cafe, București
joi, 12 noiembrie 2026, ora 21.00.