Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua victoriei Revoluţiei române şi a libertăţii

22 Decembrie

Ziua victoriei Revoluţiei române şi a libertăţii

Cu ocazia sărbătoririi Zilei victoriei Revoluţiei române şi a libertăţii avem plăcerea de a vă invita să participaţi la ceremonialul militar religios care va avea loc la Cimitirul Municipal „Rulikowski" din Oradea.

Activităţile se vor desfăşura după cum urmează:
11.00-11.02 -  Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă
11.02 - 11.05 - Intonarea Imnului Naţional al României
11.05 - 11.20 - Slujbă de pomenire a eroilor căzuţi în decembrie 1989, oficiată de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea
11.20 - 11.30 - Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului, rostite de:
*prefectul Judeţului Bihor - domnul Claudiu Pop
*un reprezentant al Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Oradea
11.30 - 11.40 - Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la mormintele eroilor: Slt. Puşcău Adrian Victor, Slt. Cosma Marius, Slt. Damşe Adrian Dorin
11.40 - 11.45 - Defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare
11.45 - 11.50 - Deplasarea la mormântul eroului Tomozei Neculai
11.50 - 11.55 - Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la mormântul eroului Tomozei Neculai
11.55 - 12.00 - Defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.
Timofte Claudia,
director Cancelarie
Prefectura Bihor

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 10:31:19 Ora de vară a Europei de Est