Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Activitate de voluntariat în Ajun de Crăciun

Cu inima deschisă

Activitate de voluntariat în Ajun de Crăciun

Prinşi în febra pregătirilor de Crăciun, uităm adesea de cei care au nevoie în zilele acestea mai mult ca oricând de o mângâiere, de un cuvânt duios, de cineva care să le aline bătrâneţea și singurătate sufletească.

Un grup de profesori de la Școala Gimnazială ,,Miron Pompiliu" Ştei, împreună cu un grup de elevi, au vizitat zilele trecute Casa de copii Iosif, Centrul de zi ,,Francesco" din Beiuș, Centrul de recuperare neuropsihică din Nucet și Centrul de bătrâni din localitatea Băiţa. Cadrele didactice, elevii și Asociația de părinți a școlii noastre s-au implicat în strângerea de fonduri și donarea de alimente, haine și cadouri pentru copii și bătrâni.
Gazdele i-au întâmpinat cu bucurie pe cei care le-au trecut pragul în zilele premergătoare Nașterii Mântuitorului, atunci când inima e mai plină de bunătate, credință și smerenie. La Beiuș, copiii și dascălii au colindat, au împărțit daruri si împreună au împodobit bradul. La Centrul de bătrâni din Băița s-au depănat povești de viață, s-a colindat, s-a oferit alinare prin simpla prezenţă, acelora care au nevoie de sprijinul familiei. A fost o experiență plăcută, utilă, care a creat o stare de o sensibilitate profundă, dar şi un  sentiment de mare noblețe sufletească.
Dascălii inimoși care au organizat și coordonat aceste activități de voluntariat sunt: prof. Simona Pantea (director), prof. Liana Moruț (director adjunct), Panici-Mangra Adelina, Georgeta Mușet, Sanda Merce, Ioana Toth, Gheorghe Drăgan, Alexandra Sere, Alina Todor, Romulus Fășie, Sanda Domokoș și bibliotecar Ileana Tomescu.
Alți profesori inimoși au împărțit daruri în școală copiilor beneficiari de burse sociale, constând în jucării, haine și dulciuri.
Cu speranţa că aceste gesturi simbolice au ajuns la sufletul copiilor și bătrânilor, dascălii școlii urează tuturor copiilor şi părinţilor, în Ajun de Crăciun, multă sănătate, pace şi linişte în suflete!
Ileana Tomescu
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Activitate de voluntariat în Ajun de Crăciun.

Trimite email
duminică, 15 februarie 2026 la 09:57:26 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Bucurie sinceră!

Astăzi e 14 februarie!
Uraaaaaa!
Elle-Bella... cu siguranță, e îndrăgostită!
La Grădi 52, a făcut o nouă descoperire.
Liana i-a vrăjit din nou!