Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Creştere economică, excedent bugetar de 48 de milioane de lei

Raport al Direcţiei Economice a Primăriei Oradea pe 2016

Creştere economică, excedent bugetar de 48 de milioane de lei

Directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, împreună cu directorii adjuncţi Nadia Haş şi Sorin Iacob au prezentat ieri, 25 ianuarie 2017, într-o conferinţă de presă, raportul de activitate al Direcţiei Economice pe anul 2016.

Raportul Direcţiei Economice arată că în 2016, mai mult de jumătate din bugetul de investiţii de 116 milioane de lei al Municipiului Oradea a fost alocat reabilitării sistemului de termoficare (39%) şi modernizării străzilor (20%), o sumă importantă revenind promovării turismului (8%).
Ca urmare a faptului că în anul 2016 s-au încasat mai mulţi bani decât s-au cheltuit, excedentul bugetar a fost de 48 de milioane de lei, a arătat directorul Eduard Florea. Această sumă va fi alocată în 2017 în întregime investiţiilor.
Din cauza numeroaselor lucrări la proiectele pe fonduri europene, care necesitau finanţare şi din bugetul local, gradul de îndatorare a municipiului în 2016 a fost ridicat (104 milioane de lei). În cursul anului au fost rambursate creditele către UE şi CEC, iar creditul ING a fost renegociat, astfel că datoria publică a oraşului scade în 2017 la 76 de milioane de lei.
Directoarea Nadia Haş a prezentat activitatea Direcţiei Economice, începând cu enumerarea activităţilor care intră în competenţa acestei direcţii şi continuând cu  indicatorii de performanţă pentru anul 2016, evoluţia încasărilor din cote IVG, veniturile bugetului local, structura cheltuielilor de investiţii, datoria publică şi situaţia economică a oraşului Oradea văzută de Agenţia internaţională Fitch Ratings.
,,Anul 2016 nu a fost un an atât de greu ca cel din 2015. Anul 2016 a fost un an marcat de rambursarea creditului CEC, credit contractat pe un an de zile pentru susţinerea financiară a plăţilor pe proiectele europene. Totodată, având în vedere modificările aduse de Codul fiscal, a trebuit să organizăm mai multe sesiuni de instruire a personalului. În ceea ce priveşte situaţia veniturilor proprii, anul trecut am înregistrat o creştere a acestora cu 10% faţă de anul 2015. Dacă ne referim la calificativele de rating acordate de Agenţia internaţională Fitch Ratings, acestea arată o economie în dezvoltare, continuitate politică la nivel local, performanţe financiare solide şi un cadru legislativ stabil", a spus directoarea adjunctă a Direcţiei Economice Nadia Haş.
În continuare, dl. Sorin Iacob a arătat că anul 2016 a adus schimbări importante în ceea ce priveşte principiile de impozitare, fapt care a dus şi la o creştere a numărului de contribuabili, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
,,Astfel, dacă în 2015 se impozitau doar terenurile concesionate de la stat, din anul 2016 se impozitează şi clădirile concesionate de la stat. Acest fapt a dus la creşterea numărului de contribuabili la bugetul local, astfel că de la începutul anului 2016 şi până la mijlocul său a trebuit să ne ocupăm de lărgirea bazei de date. În ceea ce priveşte situaţia încasării creanţelor fiscale, în anul 2016 s-a înregistrat o creştere a debitelor, dar şi a masei impozabile. Orădenii în continuare fac cele mai multe plăţi prin casierie, fapt care face ca numărul persoanelor care stau la coadă să crească.  Ne-am bucura dacă sistemul online ar fi mult mai folosit de către orădeni", a spus directorul adjunct Sorin Iacob.
În final, directorul executiv al Direcţiei Economice Eduard Florea a prezentat obiectivele avute în vedere pentru anul 2017. ,,Un prim obiectiv este îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii prin suplimentarea personalului de la ghişee în anumite intervale orare, implementarea unui sistem de numere de ordine pentru gestionarea fluxului de persoane la ghişee şi încasarea online a abonamentelor de parcare şi notificarea clienţilor prin SMS şi e-mail în privinţa datei de expirare. Un alt obiectiv este promovarea mijloacelor de plată online, eventual găsirea unei modalităţi de bonificare a celor care efectuează astfel de plăţi. Totodată, Direcţia Economică va desfăşura acţiuni concentrate în cazul societăţilor aflate în insolvenţă şi care deţin  bunuri imobile", a spus dl. Eduard Florea. (B.P.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 13:03:05 Ora standard a Europei de Est