Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua de 8 Martie, sărbătorită în familia Agora

Iar și iară, reuniunea de primăvară,

Ziua de 8 Martie, sărbătorită în familia Agora

Dacă de dimineață, la Grădinița Agora și la Școala Gimnazială Internațională Agora, s-au desfășurat activități dedicate Zilei Internaționale a Femeii, cu dedicație specială pentru mame, după-amiază, domnul rector Ioan Dzițac a convocat o reuniune de familie la Universitatea Agora, pentru sărbătorirea reprezentatelor sexului frumos.

La intrarea în Aulă, dl președinte Mișu Jan Manolescu a înmânat coșulețele cu cei mai gingași vestitori ai primăverii. Pe mese s-au găsit gustări de post și de dulce, pentru toți și pentru toate, după preferință, iar muzica asigurată de DJ Laurențiu a întreținut atmosfera la cote academice.
Tortul Agora, uriaș ca de fiecare dată, a pus punctul pe i și a tras cortina, cu regretul că nici de 8 Martie, timpul nu poate fi oprit la comandă!
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ziua de 8 Martie, sărbătorită în familia Agora. 

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 22:15:48 Ora de vară a Europei de Est