Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Prima întâlnire a unui nou proiect Erasmus +

Delegația C.T. ,,Mihai Viteazul” a participat în capitala Estoniei, la

Prima întâlnire a unui nou proiect Erasmus +

În perioada 1 - 4.03.2017, s-a desfășurat în frumoasa capitală a Estoniei, Tallin, prima întâlnire a proiectului Erasmus + ,,Motivating and Meaningful Education (in a reach learning environment)", cu numărul de înregistrare 2016-1NL01-KA201-022915.

Țările partenere ale acestui proiect sunt: Olanda, Bulgaria, Estonia și România, țara noastră fiind reprezentată la nivel național de Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea, după cum am aflat de la domnul director, prof. dr. Filimon Ruben, managerul de proiect.
De asemenea, pentru o diseminare la o scară cât mai largă a conceptelor acestui proiect,  Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" are ca partener local (județean) Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Scopul acestui proiect este stoparea abandonului școlar prin reorganizarea didacticii și a clasei, având la bază strategia celor șapte principii care vin în întâmpinarea unei mai bune dezvoltări a abilităților secolului XXI și facilitarea procesului de învățare prin implicarea activă a comunității.
Beneficiarii acestui proiect sunt în primul rând profesorii și implicit elevii, ca indici de evaluare și, de asemenea, mediul local educațional, prin implicarea directă în activitățile educaționale la nivel local a ONG-urilor, asociațiilor și a instituțiilor locale.
Astfel, la prima întâlnire, care a avut ca scop introducerea și dezvoltarea conceptului de ,,comunitate de practică", a indicatorilor de calitate la nivelul sistemului educațional și identificarea modalităților lor de abordare, au participat din partea Colegiului Tehnic ,,Mihai Viteazul", coordonatorul de proiecte internaționale, prof. Mela Delia și directorul adjunct, prof. Filip Marinela, iar din partea Inspectoratului Școlar Bihor, inspectorul școlar pentru educație permanentă și activitate educativă formală și non formală, prof. Sopota Daniela.
Următoarea întâlnire de proiect va avea loc în luna mai 2017, în Bulgaria, urmând ca în luna noiembrie 2017, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" să fie gazda ultimei întâlniri din acest proiect.
Prof. Delia Mela
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prima întâlnire a unui nou proiect Erasmus+

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 00:45:45 Ora de vară a Europei de Est