Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

,,Minunată mamă, azi îți arăt că te iubesc mai mult decât ieri, dar nu mai puțin decât mâine”

,,Tu ești cea mai frumoasă minune a mea!”

,,Minunată mamă, azi îți arăt că te iubesc mai mult decât ieri, dar nu mai puțin decât mâine”

Culoare, parfum, copii bucuroși și mămici fericite... cam așa am putea defini evenimentul desfășurat miercuri, la Grădinița Internațională Agora, cu ocazia zilei de 8 Martie.

Cu mic, cu mare, fiecare am așteptat-o cu nerăbdare pe MAMA, pregătind pentru această întâlnire specială surprize inedite; ne-am pregătit în primul rând inimile, încărcate de emoție și bucurie, pentru că orice întâlnire cu mama e una specială, la orice vârstă. Preșcolarii din grupa mică, alături de prof. Meszaros Brigitta și Vereș Carolina, au pregătit pentru întâlnirea cu mama surprize colorate: tablouri, flori, inimioare, cântec și multă voie bună. Cei mici, alături de mama, au pictat, au lipit flori colorate, realizând tablouri originale. Copiii au cântat, s-au emoționat în prezența mamelor și au avut următorul mesaj: ,,Mămico, te voi iubi mereu; și întotdeauna tu vei fi pentru mine cea mai minunată mămică din lume. Tu ești totul pentru mine. M-am gândit ca de Ziua ta să-ți dăruiesc flori multe..., dar eu știu că tu ai prefera un buchet de dragoste veșnică!"
Preșcolarii din grupa mijlocie, coordonați de prof. Alb Florina și Florescu Daniela, au așteptat cu multă bucurie și cu un decor special sosirea mamelor.
Fiecare copil a rostit un gând și o urare pentru mama, apoi cu toții au trecut la munca pe  ,,echipe" (mama și copilul). Având pe masa de serviciu foi colorate, lipici, creioane colorate, acuarele, perforatoare, flori, fluturi, buburuze și inimioare..., fiecare echipă s-a autoservit cu cele necesare pentru a crea un tablou care să ilustreze relația unică dintre mamă și copil.
Munca în ,,echipă" a dat roade și rezultatele au fost aplaudate. Fiecare ,,echipă" și-a prezentat lucrarea finală, iar mamele au fost premiate pentru creativitate, hărnicie, originalitate și comunicare eficientă cu partenerul de echipă.
Apoi au prins glas dedicațiile pentru mămici: ,,Nu știu cum reușești să le faci pe toate, nu știu dacă faci minuni în fiecare zi, dar știu că tu ești cea mai frumoasă minune a mea!"
,,Dacă aș avea câte o floare pentru fiecare clipă în care mă gândesc la tine, mamă, ar însemna să mă plimb veșnic într-o grădină de flori"!
La mulți ani, mămică dragă!
Odorul tău cel mai iubit
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Minunată mamă, azi îți arăt că te iubesc mai mult decât ieri, dar nu mai puțin decât mâine”.

Trimite email
joi, 12 noiembrie 2026 la 11:58:21 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă IRIS

Concert IRIS - Cristi Minculescu, Valter si Boro
la Hard Rock Cafe, București
joi, 12 noiembrie 2026, ora 21.00.