Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concursul naţional ,,Încondeiașul”

,,Participă şi ajută” (și tu vei câștiga...)

Concursul naţional ,,Încondeiașul”

Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Șincai'' Oradea, în parteneriat cu Asociaţia Kids Heaven din Iaşi, organizează ediţia a VII-a a revistei concurs naţional ,,Încondeiașul", inclus în CAE/2012 la poziția 9, pentru preșcolari și elevi (clasele I-VIII).

Concursul se desfăşoară sub conceptul ,,Participă şi ajută", urmărind sensibilizarea copiilor prin implicarea lor în acţiuni caritabile de adunare de fonduri necesare cadourilor de Paște pentru copiii nevoiaşi.
Participanţii au de încondeiat ouă din lemn utilizând diferite tehnici, oul de lemn fiind pus la dispoziţie de organizatori în săptămâna anterioară concursului. Lucrările pot fi realizate acasă, în clasă sau la bibliotecă.
Premierea va avea loc la Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai" Oradea, în data de 14 aprilie 2017, ora 10, în holul polivalent al bibliotecii.
Într-o atmosferă de sărbătoare, toți copiii vor primi diplome, premii, iar cadrele didactice implicate vor primi diplome și adeverințe.
Înscrierile se realizează la Secția pentru copii a Bibliotecii, din 10 până în 24 martie 2017. 
Pentru mai multe informații sunați la numărul de telefon 0359.800363, interior 119, sau scrieți la adresa de e-mail bibliobihor.simpozion@gmail.com. Persoană de contact: Mariana Barna, tel: 0747.194346.
Mariana Barna

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 11:56:40 Ora de vară a Europei de Est