Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Concursul ,,Teatrul meu de păpuşi”, ediția a II-a

O nouă provocare

Concursul ,,Teatrul meu de păpuşi”, ediția a II-a

Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi se aniversează în fiecare an în data de 21 martie, iar Trupa Arcadia a Teatrului ,,Regina Maria" s-a pregătit temeinic de sărbătoare.

Astfel, propune a doua ediție a concursului „Teatrul meu de păpuşi", care se va desfășura duminică, 19 martie, de la ora 11.00, la Sala Arcadia, prin care îi provoacă pe micii spectatori să devină ei înşişi scenografi, regizori şi actori.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să pornească într-o aventură creativă, unde vor putea face pentru o zi schimb de roluri cu cei care dau viață poveștilor pe scena teatrului. Înainte de aceasta, trebuie doar să apeleze la dibăcia lor pentru a-și confecţiona propriile păpuşi, şi la infinita imaginaţie pentru a crea, de la A la Z, o scenetă de maximum cinci minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe de cel mult zece persoane.
Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje. Juriul va fi  format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura talentului şi ingeniozităţii. Taxa de înscriere la concurs este de 5 lei/persoană, iar înscrierile se fac completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/ncjXUI
Totodată, ediția de anul acesta vine cu o surpriză extraordinară atât pentru copii, cât și pentru părinți, artiștii Teatrului vor susține trei ateliere prin care îi vor pregăti temeinic pe micuții creatori pentru concurs. Primele două ateliere, dedicate construcției de păpuși, se vor desfășura în 14 şi 15 martie, de la ora 14.00, la Sala Arcadia și vor fi susţinute de către scenografi și butafori ai Teatrului ,,Regina Maria", iar al treilea atelier, dedicat mânuirii de păpuşi, va avea loc în data de 16 martie, de la ora 14.00, la Sala Arcadia și va fi susţinut de către actorii Trupei Arcadia. Înscrierea la ateliere se face completând următorul formular online (formularul se va putea accesa de pe pagina de facebook a Trupei Arcadia, în evenimentul creat special pentru acest concurs): https://goo.gl/YvS8TR, iar taxa de participare la un workshop este de 15 lei/persoană. Atenție, participarea la ateliere nu este o condiție obligatorie pentru participarea la concurs.
Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieţi cât de repede posibil la activitățile propuse de Trupa Arcadia. Data limită de înscriere la concurs este 15 martie, iar la ateliere vă puteți înscrie chiar și la fața locului, numai că vă sfătuim să nu amânați prea mult, deoarece sunt doar 20 de locuri/workshop. Pentru a afla mai multe informații, vă rugăm să urmăriți pagina de facebook a Trupei Arcadia.
Vă aşteptăm cu drag!
Florina Dometi
 
Regulament Concurs „Teatrul meu de păpuşi", ediţia a II-a
Concurs de teatru de păpuşi organizat de către trupa Arcadia a Teatrului „Regina Maria" Oradea cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului de păpuși
  • DATA: DUMINICĂ, 19 MARTIE 2017, ORA 11
  • LOCAŢIA: SALA ARCADIA
  • VÂRSTA PARTICIPANŢILOR: 6-12 ani
  • DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 15 martie
 Participanții vor prezenta scenete de maximum cinci minute, folosind păpuși confecționate de către ei

  • Momentele pot fi prezentate individual sau în echipe (clase de elevi) - maximum 10 pers / grup
  • Scenetele pot fi: - momente din basme, povești
 - poezii, fabule, cântece
 - creații proprii originale
  • Condiție obigatorie: păpuşile / elementele folosite să fie construite de către participanţi (cu ajutorul adulților)
  • Recomandăm folosirea următoarelor obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice transformate în personaje.
  • Jurizarea va fi asigurată de către actorii păpușari ai Trupei Arcadia
  • Locuri limitate: 20 de momente artistice
  • Intrarea costă 5 lei/participant şi se face pe baza înscrierii, completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs
  • Pentru susținere sunt așteptați însoțitorii participanților, în limita locurilor din sala Arcadia
 Noutatea acestei ediţii - vor fi trei ateliere pentru cei care doresc să fie pregătiţi pentru concurs
  • 14 şi 15 martie, ora 14.00, la Sala Arcadia - ateliere de construcţie păpuşi - susţinute de către doi scenografi şi o pictoriţă ai Teatrului ,,Regina Maria"
  • 16 martie, ora 14.00, la Sala Arcadia - atelier de mânuire păpuşi - susţinut de către actori ai Trupei Arcadia
  • Înscrierea la ateliere se realizează completând formularul online pe care îl veți găsi în evenimentul creat pe facebook special pentru concurs
Participarea la un atelier costă 15 lei/ persoană, iar locurile sunt limitate la 20 copii / atelier.
Materialele sunt incluse în taxa de participare.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:06 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.